Corporațiile milionare, mai importante decât artiștii naționali. Proiectul AGEPI votat cu viteaza luminii

28 Iul. 2022, 11:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Iul. 2022, 11:15 // Actual //  Lupu Eduard

Parlamentul a adoptat cu viteza luminii, în cadrul ședinței plenare de astăzi, legea privind drepturile de autor și drepturile conexe. Asta după ce ieri, 27 iulie, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a discutat proiectul cu ușile închise. Deși asociațiile de profil au solicitat să participe, cererea le-a fost ignorată. La fel și presa nu a fost lăsată să participe, deși grupul de presă Realitatea a trimis mai multe solicitări pentru a o transmite live.

Portalul bani.md a scris anterior despre problemele legii drepturilor de autor.

Asociația Obștească Asociația Națională «Copyright»  a sesizat președinta Republicii Moldova, Ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, dl Kent D. Logsdon și șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, dl Janis Mazeiks cu privire la noua lege a drepturilor de autor, care potrivit asociației va slăbi și va pune în pericol drepturile autorilor și ale OGC-urilor care îi reprezintă pe aceștia în Moldova.

În urma expertizei CISAC – the International Confederation of Societies of Authors and Composers, a criticat dur proiectul legii, din punct de vedere al specificului domeniului dreptului de autor din întreaga lume, menționând că, „din păcate însă, și folosind pretextul Directivei UE din 2014 (2014/26), noul proiect de lege se îndepărtează radical de regimul bine elaborat de mai sus (care era deja în conformitate cu Directiva UE) și deschide calea unui potențial sistem de management colectiv disfuncțional, care încurajează proliferarea OGC-urilor nereprezentative și posibila administrare paralelă a aceleiași categorii de drepturi de către mai mult de un OGC”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău