A fost lansat sistem informațional MDelivery, care le va livra cetățenilor documentele solicitate de la instituțiile publice

Mdelievery
Foto: gov.md

Noul sistem informațional MDelivery a fost lansat, astăzi, după o perioadă de testare în care și-a demonstrat eficiența și utilitatea pentru cetățeni și antreprenori. Documentele solicitate de la instituțiile publice ajung direct la ușa beneficiarului, prin curier, inclusiv peste hotarele țării.

Soluția digitală, implementată cu suportul Băncii Mondiale, conectează prestatorul de servicii publice, furnizorul de servicii poștale și beneficiarul și vine să reducă vizitele la ghișeu, timpul de așteptare, aglomerația pentru ridicarea actelor, dar și numeroase deplasări pentru cetățenii din diasporă.

Prezentă la evenimentul de lansare MDelivery, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că necesitatea unui asemenea serviciu a fost dictată de pandemia COVID-19, dar şi de importanța oferirii cetățenilor a unor opțiuni suplimentare pentru accesarea serviciilor publice. În mod special, prim-ministra a menționat utilitatea MDelivery pentru cetățenii stabiliți peste hotare, care vor putea obține actele necesare, fără a se deplasa la distanțe mari pentru a se prezenta la ambasade.

De asemenea, prim-ministra a accentuat că digitalizarea rămâne o prioritate a Executivului. În acest sens, autoritățile au întreprins deja un șir de acțiuni, între care eliminarea unor documente, digitalizarea unui șir de acte, reducerea cu 20 % a prețului pentru serviciile accesate online.

Directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a accentuat utilitatea și eficiența serviciului, menționând că lansarea acestuia se datorează lucrului unei echipe mari: „Era absolut evidentă necesitatea creării unei asemenea platforme care are un șir de avantaje. De la începutul anului, ASP a prestat circa 3,6 milioane de servicii, mai mult din jumătate fiind solicitări de pașapoarte, acte de identitate sau acte confirmative, care acum vor putea fi livrate acasă”. 

Serviciul MDelivery a fost creat de Agenția de Guvernare Electronică, în cadrul proiectului Modernizarea Serviciilor Guvernamentale, cu suportul Grupului Banca Mondială, și a fost pilotat în cinci localități – Leova, Telenești, Chișinău, Bălți și Criuleni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente