Decis în parlament! Starea de urgență pe teritoriul Moldovei se prelungește pentru încă 60 de zile

main stare de urgență
Foto: diez.md

Deputații au decis astăzi, 28 iulie, să prelungească starea de urgență pe teritoriul Moldovei cu încă 60 de zile, începând cu data de 8 august. Decizia a fost luată după ce ieri guvernul a solicitat acest lucru.

Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, necesitatea prelungirii este condiționată de mai multe aspecte printre care securitatea energetică, securitatea la frontieră, securitatea alimentară și gestionarea fluxului de refugiați.

Ministra MAI a declarat că există posibilitatea de intensificare a fluxului de refugiați în cazul acutizării atacurilor în zonele proxime Republicii Moldova. Și prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că persistă riscuri: „Am văzut atacurile cu rachete din regiunea Odesa, riscurile continuă să fie mari din perspectiva de fluxului de refugiați, transportului de mărfuri și a securității energetice.”

O argumentarea mai detaliată a necesității prelungii stării de urgență puteți citi în acest articol.

Amintim că starea de urgență în contextul războiului a fost instaurată pentru prima dată în Moldova în data de 24 februarie, atunci când Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.


Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente