Ești în căutarea unei universități de perspectivă? Află ce succese poți obține dacă alegi să studiezi la Universitatea „B.P. Hasdeu” din Cahul

Universitatea „B.P.Hașdeu”
Foto: Universitatea „B.P.Hașdeu”

Ești în căutarea unei universități din Republica Moldova și nu știi pentru care să optezi? Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, deși are o istorie scurtă, a înregistrat rezultate foarte bune atât în domeniul cercetării ştiinţifice, cât şi în implicarea cadrelor didactice în organizarea şi realizarea activităţilor extra-curriculare, programelor şi proiectelor care au ca scop dezvoltarea domeniului educaţional în regiunea de sud a Republicii Moldova. În acest articol faceți cunoștință cu trei studenți de succes ai universității, și aflați care sunt oportunitățile voastre, în cazul în care alegeți să studiați acasă, la USC.

Primul student cu care faceți astăzi cunoștință este Crintea Marius-Ioan, student al Facultății de Economie, Inginerie și Științe Aplicate în domeniul IT, la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul. Acesta este pasionat de tehnologiile informaționale și de dorința de a activa în domeniul IT.

Care sunt atuurile Universității „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul ?
– În primul rând este un lucru de apreciat, faptul că o universitate oferă posibilitatea de a studia în domeniul IT. Un alt lucru ce îmi place mult în universitatea la care studiez, este faptul că aceasta este mică. Nu pentru că nu aș dori ca aceasta să se extindă, ci pentru atmosfera prietenoasă din ea. Poți cunoaște fiecare profesor în parte, iar cu unii te poți chiar și împrieteni. De asemenea, programul de studii nu este unul încărcat, ceea ce oferă studentului posibilitatea de a se dezvolta în afara acestuia.

Pe parcursul studiilor efectuate aici, ce succese/rezultate ai reușit să aduni în palmaresul tău?
– Pe parcursul acestor ani de studii, am avut posibilitatea să particip la diverse evenimente și programe. Un astfel de eveniment a fost conferința științifică din cadrul universității. Am reușit să acumulez o cantitate mare de informații utile. Am învățat să lucrez cu mai multe aplicații, cum ar fi AutoCAD. Am studiat câteva limbajele de programare, dintre care se numără C++ și Java, cu care plănuiesc să lucrez și în continuare. Cel mai mare proiect la care am activat, este lucrarea de licență. Aceasta m-a ajutat să aplic toate cunoștințele acumulate de până acum, cum ar fi: Arduino, proiectarea în AutoCAD, limbajele de programare C++ și Java, și multe altele. 

Am avut onoarea de a participa în programul Erasmus +, la Universitatea Politehnică din Timișoara. Această experiență m-a ajutat în formarea mea ca personalitate, să cunosc oameni noi și locuri noi. Am reușit să mă împrietenesc cu niște profesori de acolo, dar și au fortificat extinderea cunoștințelor mele din domeniul IT.

După absolvirea studiilor, care sunt planurile pe viitor?
– După absolvirea studiilor, plănuiesc să activez în cadrul domeniului IT. La moment doresc să lucrez ca programator, în dezvoltarea aplicațiilor desktop, android și Ios.

Butnaru Andrea, studentă în anul IV, la facultatea de Științe Umaniste și Pedagogice, specialitatea Istorie și Educație civică

Butnaru Andrea, este studentă în anul IV, pe ultima sută de metri de a fi licențiată în Științe Umaniste și Pedagogice, specialitatea Istorie și Educație civică.

Studenta are deja în portofoliul ei o publicație „Războiul de pe Nistru văzut prin prisma generalului Ion Costaș” în volumul Conferința Științifică a Studenților din 18 mai 2021, cu publicație în Buletinul Științific a universității, „Cercetare pe bază de interviu”, care urmează să prindă viață de sub tipar, cu o carte îngrijită „Durerea suferinței..” de Feodosia Racoviță deja lansată, iar la moment Andrea este editor a monografiei „Satul Burlacu” de Ștefan Olteanu.

Ai demonstrat că ești una dintre cele mai bune studente ale Universității „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Cum ți-a reușit?
– În primul an de facultate am făcut parte din Liga Studenților, iar la moment sunt membră a Consiliului Facultății și a Comisie de Calitate a Facultății de Științe Umaniste și Pedagogice, și urmează să aplic la concursul „Cel mai bun elev” și „Cel mai bun student”, ediția a VI (2022) lansat de Primăria municipiului Cahul în parteneriat cu S.A. Banca Comercială Română Chișinău. Un plus mare al USC-ului este și posibilitatea de a face în paralel la facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați o altă specialitate, în același bloc, în aceleași auditorii cunoscute, după masă, foarte comod și avantajos. Respectiv sunt studentă în anul III, la fel terminal, și la specialitatea Relații Internaționale și Studii Europene, unde la fel m-am integrat bine, am contribuții (patru interviuri realizate în comuna Ciobalaccia, cu participanți la „conflictul” de pe Nistru, din 1992) la vol. II a cărții „Războiul din Transnistria. Mărturii de istorie orală”, coordonatoarea Tatiana Toma, care urmează să fie lansată recent, materialul se află la Editura Argonaut, Cluj-Napoca. În această ordine de idei consider că totul depinde de student și de atitudine, toate condițiile sunt, se necesită doar voință pentru studiu.

Cine sunt cei care îți călăuzesc pașii și cărora le ești recunoscătoare?
– Sunt extrem de recunoscătoare întregului corp didactic USC, care ne-au demonstrat pe parcursul a IV ani întregii grupe IEC-1801, cum trebuie să se comporte și acționeze un adevărat profesor, prin propriul exemplu. Însă, aș dori să menționez și să reliefez importanța dlui prorector asupra reușitelor mele, mult stimabilul, Ion Ghelețchi, care mereu mi-a propus diferite oportunități de implicare, astfel oferindu-mi un plus încredere și imbold de a persevera, deoarece când profesorul tău are încredere în tine, prinzi aripi.

După absolvirea studiilor, care sunt planurile pe viitor?
– După absolvire, conform ofertelor de repartizare propuse de Ministerul Educației și Cercetării, am ales să activez în calitate de cadru didactic în Liceul „Hyperion” din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, începând cu luna septembrie, a anului curent, și totodată îmi voi continua studiile, voi aplica la master, la fel în cadrul USC-ului.”

Mihai Nicoleta, studentă în anul III la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul

Mihai Nicoleta, este studentă în anul III la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, Facultatea Drept și Administrație Publică. Studenta afirmă că să fie studentă în această universitate de prestigiu este o mândrie pentru ea, pentru că anume aici s-a creat ca personalitate, a învățat că gândirea critică este un atribut al unui specialist calificat în domeniul Administrației Publice.

Din primul an de facultate, Nicoleta a reușit să fie membră în Senatul universității și să reprezinte interesele studenților. Studenta beneficiază de Bursa Senatului, care consideră că este cel mai frumos lucru ce i se poate întâmpla unui student. 

Ce te-a determinat să faci studiile la facultatea de „Drept și Administrație Publică” ?
– Inițial, nu mă gândeam că îmi voi face studiile aici. Într-un fel sau altul, părinții m-au convins să depun dosarul pentru admitere. Și vreau să zic că nu regret. A fost un început frumos și de bun augur pentru mine, iar acum un final frumos cu succese mari acumulate.

Țin minte și acum, acel moment când scriam cererea pentru admitere și mă gândeam la ce specialitate să depun dosarul. Într-un final, am analizat toate circumstanțele și am hotărât că cea mai bună ofertă pentru mine este administrație publică. Până la final, specialiștii din administrație publică sunt apreciați și la mare căutare, deci a fost și un motiv pentru mine să aplic la această facultate.

Ce perspective îți oferă USC-ul?
– Enorme. Cred că e de ajuns doar un cuvânt la această întrebare. În primul rând obții meserii care produc și bunăstare și schimbare, dar și alte perspective cum ar fi:
# Activitățile curriculare și extra-curriculare constituie fundament pentru dezvoltarea competențelor profesionale.
# Aici ai un mediu propice pentru a investi într-o carieră de succes;
# Găsești context favorabil valorificării propriului potențial;
# Împlinești satisfacția de a fi util comunității;
# Formele de învățare cu frecvența la zi sau frecvență redusă îți oferă oportunitatea de a alege varianta cea mai potrivită pentru propria situație;
# Te bucuri de oportunitatea studiilor superioare fără eforturi financiare legate de deplasarea în alte localităţi sau alte ţări;
# Șansa de a te cunoaște și autocunoaște este realizabilă;

Și desigur, cea mai mare oportunitate, după părerea mea pe care o oferă universitatea, sunt studiile În paralel cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Ce succese remarcabile ai reușit să aduni de-a lungul anilor?
– Cel mai mare, dar și primul succes, a fost că am devenit studentă a USC. Și deja, faptul că am participat la câteva conferințe în care am reușit să obțin rezultate remarcabile:
# Conferința științifică „Oportunități de implicare a tinerilor în procesul de cercetare” I ediția, 2021, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, cu lucrarea „Dezvoltarea durabilă rurală a Republicii Moldova: realități și provocări”;
# Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice Studențești „Donaris 2021 cu aceiași lucrare unde am luat locul III;
# Conferința științifică a studenților INTERUNIVERSITARIA, ediția a XVIII-A, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, cu articolul științific „Experiența bunei guvernări a Republicii Moldova prin prisma modelului Hofstede”
# Conferința științifică a studenților și masteranzilor „Oportunități de implicare a tinerilor în procesul de cercetare”, ediția II, 2022, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, cu aceiași lucrare.

Sunt puține pe lista mea, însă cu siguranță lista se va mări pe viitor. 

După absolvirea studiilor, care sunt planurile pe viitor?
– La drept vorbind, lista cu planurile de viitor deja e plină, însă unele deja au fost realizate. Vreau să-mi continui studiile de masterat, tot în domeniul administrației publice și apoi, am în gând să fac și studiile în doctorat, pentru că vreau să fac parte din colectivul profesoral de la facultatea Drept și Administrație Publică. E un vis al meu aparte să profesez și sper că scopul îl voi atinge. Și ceea ce am reușit să realizez, este că sunt angajată în câmpul muncii. Sunt funcționar public în toată firea, deci nu în zadar mi-am făcut studiile la această specialitate. Activez în calitate de specialist în reglementarea serviciului funciar și cadastru. Și în acest sens aduc sincere mulțumiri cadrelor didactice din universitate pentru că ei sunt creatorii de specialiști.

Dacă vrei și tu să devii un student de succes al Universității „B.P. Hasdeu” din Cahul, nu ezita să aplici la admiterea din acest an: usch.md

Alege specialitatea care te reprezintă și fii student la tine #ACASĂ, alege #USC!

Pentru mai multe detalii  puteți accesa site-ul universității, sau puteți suna la numărul de telefon:  +(373-299) 2-24-81   

Alte date de contact ale Universității „B.P. Hasdeu” din Cahul:
# Adresa de e-mail;
# Pagina de facebook;
# LinkedIn;
# Pagina de instagram;
# Tiktok.

*Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților instituționale de comunicare a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, ce se desfășoară cu suportul Proiectului „Eu4Moldova: Start-up City Cahul” implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Conținutul acestui material reprezintă opinia exclusivă a autorului și nu reflectă neapărat poziția finanțatorilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente