Anulări și rețineri de zboruri nu doar în Moldova! Lufthansa anunță despre posibile devieri de program

25 Iul. 2022, 15:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
25 Iul. 2022, 15:03 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Unul dintre principalele sindicate de la compania aeriană germană Lufthansa a lansat luni o chemare la grevă în rândul personalului de la sol, avertizând că în ziua de miercuri vor avea loc întârzieri şi anulări de zboruri, într-un moment şi aşa tensionat pentru sectorul transportului aerian european, transmite AFP.

Sindicatul Verdi a precizat într-un comunicat de presă că a lansat un apel la grevă începând de miercuri şi până joi, în ideea de a pune noi presiuni asupra echipei manageriale.

„Vor fi numeroase anulări şi întârzieri”, a avertizat Verdi.

Luna trecută, Verdi a cerut o majorare salarială de 9,5%, sau cel puţin 350 de euro pe lună, pentru cei aproximativ 20.000 de salariaţi de la sol care, potrivit sindicatului, sunt afectaţi de inflaţie şi programul de lucru suplimentar impus ca urmare a deficitului de personal din aeroporturi. Echipa managerială de la Lufthansa a venit cu o ofertă în data de 13 iulie care, potrivit Verdi, este insuficientă în contextul inflaţiei galopante, care în luna iunie a urcat la 8,2%.

Lufthansa, cel mai mare transportator european, nu a oferit deocamdată estimări cu privire la impactul grevei de miercuri asupra pasagerilor, în condiţiile în care călătorii se confruntă deja cu perioade mari de aşteptare în aeroporturi şi anulări în serie ale zborurilor, în special din cauza lipsei de personal. Operatorul aerian Lufthansa a fost nevoit deja să anuleze aproximativ 6.000 de zboruri programate iniţial pentru această vară iar la rândul său conducerea aeroportului din Frankfurt intenţionează să relaxeze calendarul zborurilor pentru a stabiliza operaţiunile aeriene perturbate pentru plecările în vacanţe.

Odată cu ridicarea restricţiilor sanitare la începutul anului, companiile aeriene şi aeroporturile au probleme în a face faţă creşterii puternice a cererii pentru călătorii, după doi ani în care traficul aerian a fost unul redus şi în care sectorul a pierdut numeroşi salariaţi. Un studiu publicat la finele lunii iunie de institutul german de studii economice din Koln arată că ar fi nevoie de cel puţin 7.000 de angajaţi în sectorul aerian din Germania.

Realitatea Live

03 Mai 2024, 17:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
03 Mai 2024, 17:01 // Actual //  Lupu Eduard

Republica Moldova a înregistrat un volum semnificativ de exporturi de semințe de floarea soarelui în luna aprilie, cu un total de 73 de mii de tone, în timp ce, într-un gest surprinzător, Comisia de licențiere a decis să permită importul de răsărită pentru prima dată, acordând dreptul exclusiv companiei Trans Oil. Reprezentantul Forței Fermierilor, Alexandr Slusari, a declarat că este vorba despre o cantitate de aproximativ 70 de mii de tone de răsărită.

Potrivit datelor publicate de Iurie Rija de la Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere, în luna aprilie, cele mai mari cantități de semințe de floarea soarelui au fost exportate de către RUSAGRO-PRIM, cu un total de 14,5 mii de tone. Rusagro-Prim SRL din Cupcini, Edineț, deținută de Savvelii Russu. Compania deține un elevator la Cupcini, dar și un terminal cerealier, în portul Reni din Ucraina. Pe locul doi la exportul de floarea soarelui este OROM-IMEXPO, cu 13,5 mii tone, și VADALEX GRAINS, cu 6,2 mii de tone.

Iurie Rija a subliniat că, în perioada iulie 2023 – aprilie 2024, Moldova a exportat un total de 794 de mii de tone de semințe de floarea soarelui, sub formă de materie primă și prelucrată.

În ceea ce privește exportul de ulei și răsărită de floarea soarelui, în aceeași perioadă menționată anterior, au fost livrate pe piețele externe 190 de mii de tone de ulei și 435,2 mii de tone de răsărită.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău