Ilan Șor: S-a confirmat ceea ce am spus, la Partidul „Șor” au loc percheziții și urmează arestări. Nu vom ceda, lupta abia începe

„Nu vom ceda! Lupta abia începe!”, a dcelarat liderului Partidului „Șor”, Ilan Șor, după ce astăzi, la sediul formațiunii sale și la domiciliile mai multor membri ai formațiunii, au fost efectuate percheziții. Șor a reiterat că acțiunile guvernării împotriva Partidului „Șor” au loc din cauza că echipa formațiunii sale respinge „condițiile și șantajul reprezentanților PAS, de a renunța la critici și proteste antiguvernamentale”.

Foto: Ilan Șor

„S-a întâmplat ceea ce am spus acum câteva zile. Astăzi, la Partidul „Șor” și la mai mulți membri ai formațiunii, au fost efectuate percheziții și credem că urmează și arestări. Amuzant este faptul că imunitatea prietenei, colegei mele, vicepreședintele Partidului „Șor”, Marina Tauber, va fi ridicată din nou. V-am spus acum două zile că toate acestea vor avea loc. Și asta din cauza că echipa mea a refuzat să se supună condițiilor PAS și a respins șantajul din partea lor. Condițiile lor au fost simple: să încetăm criticile și protestele împotriva guvernării. Nu vom face asta. Am mers și vom merge până la capăt”, a declarat liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, în cadrul unei înregistrări postate pe pagina sa de Facebook.

Ilan Șor a repetat că unul dintre principalii executori ai planului de aresta și a deschide dosare penale pe numele membrilor Partidului „Șor” este „președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață”.

„Unul dintre jucătorii-cheie este tovarășul Musteață, care a uitat de dosarul său penal, când i-a fost dăruit un apartament. Reiterez, motivul în cazul său este clar, atât el, cât și fratele său au dosare penale. Acești oameni vor face tot posibilul și imposibilul pentru a influența judecătorii, pentru a-i aresta pe oamenii noștri și pentru a-i supune presiunilor”, a adăugat Ilan Șor.

În context, liderul Partidului „Șor” face apel la reprezentanții sistemului judecătoresc să nu răspundă indicațiilor guvernării.

„Stimați judecători, ați văzut de mai multe ori cum au fost anulate deciziile, iar cei vinovați de luarea acestora au fost pedepsiți. Vă îndemn să nu răspundeți acestor provocări”, a adăugat Șor.

La final, Ilan Șor a accentuat că el și formațiunea sa vor merge până la capăt, pentru a da jos actuala guvernare.

„Tot ce se întâmplă în prezent nu este decât un alt circ politic și lipsă de omenie. Cert este că din PAS nu va rămâne nimic, se va alege praful, care v-a fi spulberat în aer și toți vor uita de ei. Vă veți convinge foarte curând că acești nemernici vor ajunge la groapa de gunoi a istoriei. Ei sunt în agonie și simt că sfârșitul lor este aproape. Ei se tem de Partidul „Șor”, deoarece știu că suntem singurii care suntem în stare să dăm jos actualul regim. Noi, însă, vom merge până la capăt. Lupta abia începe”, a conchis liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor.


Pub