Dodon va contesta arestul la domiciliu și va cere eliberare: Ne așteptăm la noi presiuni asupra celor apropiați mie și PSRM

Fostul șef de stat, Igor Dodon, va ataca cu recurs decizia de prelungire a arestului la domiciliu cu încă 30 de zile. Acesta a menționat că hotărârea de astăzi „nu este una surprinzătorare” și așteaptă „noi presiuni la adresa persoanelor apropiate mie și la adresa Partidului Socialiștilor”. „Este evident că puterea va încerca să pună presiune pe opoziție și pe toți cei care nu sunt de acord cu poziția guvernării”, a mai menționat Dodon.

Foto: UNIMEDIA
„Hotărârea de astăzi nu este una surprinzătoare pentru noi. Am admis că va fi anume aceasta. Totodată, cererea procurorilor de a înăspri condițiile arestului la domiciliu a fost respinsă.
Decizia de astăzi va fi atacată cu recurs, deoarece procurorii nu au prezentat motive pentru prelungirea arestului la domiciliu. Așteptăm, de asemenea, și noi presiuni la adresa persoanelor apropiate mie și la adresa Partidului Socialiștilor. Cunoaștem despre existența unor astfel de planuri la conducerea țării. Noi, împreună cu echipa, vom face față noilor provocări și, chiar în cele mai negative scenarii, vom găsi ieșire din situație.

Cetățenii Republicii Moldova deja au înțeles că, Maia Sandu și PAS i-au mințit. Devine clar că opinia publică va da note tot mai critice acțiunilor puterii. În această situație, reacția reprezentanților guvernării, cel mai probabil, va fi isterică, ilegală, antidemocratică, bazată pe emoții. Este evident că puterea va încerca să pună presiune pe opoziție și pe toți cei care nu sunt de acord cu poziția guvernării, prin utilizarea instrumentelor statului capturat, supus intereselor de partid, dar nu cetățenilor.

Vreau să avertizez în mod repetat reprezentanții actualei guvernări că nu vor reuși pentru mult timp să acopere incompetența lor și numărul tot mai mare al problemelor din țară cu show-uri politice și experți de buzunar, care migrează dintr-un studiou TV în altul pentru a apăra interesele PAS și ale Maiei Sandu. Pentru tot veți răspunde. Oamenii deja nu vă mai cred. Victoria va fi a noastră!”, a menționat Dodon.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile, cu menținerea interdicțiilor aplicate anterior. Anunțul a fost făcut de către procurorul Petru Iarmaliuc, cu puțin timp în urmă la ieșirea din Judecătoria Ciocana. „Instanța așa a hotărât”, a spus acesta.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a fost și ieri la Judecătoria Ciocana. Magistrații au examinat demersul procurorilor privind prelungirea arestului la domiciliu, după ce ședința de ieri a fost amânată. Astfel, decizia judecătorilor va fi anunțată mâine la ora 9:00.

Ședința de marți de la Judecătoria Ciocana la care urma să fie examinat demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arest pe numele lui Igor Dodon a fost amânată pentru ziua de astăzi. Igor Dodon spune că procurorii vor să-i interzică să discute cu presa.

Ex-președintele Republicii Moldova a vorbit, în cadrul interviului, despre situația din țară, despre criza gazelor, aderarea la UE, regiunea transnistreană, despre dosarul pe numele său, precum și despre alte subiecte.

Fostul șef de stat a declarat și acum câteva zile că ar fi interceptat zi și noapte, prin intermediul brățării de la picior și a dispozitivului pe care este obligat să îl poarte. Pe de altă parte, judecătorii nu au acceptat solicitarea procurorilor de a-i interzice să facă declarații publice și să comunice cu presa, așa cum a fost în cazul Procurorului General Suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai 2022, de ziua Maiei Sandu, pentru 72 de ore, pe 4 dosare penale, printre care trădare de patrie, corupție sau îmbogățire ilegală.

Pe 26 mai, judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu pe Igor Dodon pentru 30 de zile, deși procurorii au cerut menținerea fostului președinte după gratii. Comnatul lui Dodon, bănuit în dosarul de îmbogățire ilicită, drept complice, a fost trimis pentru o lună în Penitenciarul 13.

Igor Dodon a respins toate acuzațiile care i s-au adus și a declarat că poate proba fiecare sumă de bani care a fost ridicată de procurori din casa sa, acestea fiind legal acumulate din salariu.

Procurorii în comun cu CNA și SIS au descins pe 24 mai, de ziua Maiei Sandu, cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon, fiind suspectat pe mai multe capete de acuzare.

„Un show de doi bani cu învinuiri grave și neprobate. Atunci când o guvernare nu e în stare să conducă țara, luptă cu opoziția, un cadou de ziua Maiei Sandu”, a comentat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Kremlinul s-a arătat îngrijorat de situația ce-l vizează pe fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, care este „un susținător al relațiilor de prietenie cu Rusia”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat cu o săptămână înainte de reținere că ar putea fi arestat. „O nouă majorare de prețuri, ce fac ei? Își amintesc că a fost ceva în 2019, toți deja au înțeles că nimic nu a fost, și încearcă să facă un nou serial. Acuș va începe serialul Dodon la Procuratură”, a declarat președintele de onoare al PSRM.

La 31 mai, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe, prin care Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu. „Magistrații au lăsat aceeași decizie. Vreau să declar că mă consider nevinovat”, a declarat Dodon.


Pub