Vin, muzică live, gustări delicioase – toate într-o atmosferă superbă! Hai la Marea Degustare de Vin Alb Cupaj

Vinador-116
Foto: Vinador

Pe 28 iulie ești invitat(ă) în Parcarea Kaufland de pe Testemițanu 3, să alegi cel mai bun vin Alb Cupaj. Vei sta la iarbă verde, te vei delecta cu vinuri și gustări alese, muzică live și atmosferă potrivită pentru socializare.

Cine poate veni? Toți cei care au cea mai mică tangeță cu vinul, iar pentru că suntem în Moldova, adică toată lumea. Nu trebuie să fii un degustator profesionist, tot de ce este nevoie să știi la degustare, te învăță organizatorii.

Ce vei face la eveniment? Pe parcursul serii toți participanții vor avea posibilitatea să participe la o degustare în orb cu peste 10 vinuri Albe Cupajate din Republica Moldova. Degustarea în orb presupune că participantul nu știe cine produce vinul, cât costă, nu vede nici sticla, nici eticheta, astfel nimic din cele menționate nu-i poate influența nota acordată. Participantul se conduce doar după propriile gusturi.

Ce vinuri participă la degustare? În cadrul evenimentului veți avea posibilitatea să degustați peste 10 vinuri albe cupajate. Vinuri de la cramele mici și mari, nume noi sau deja cu renume pe piața autohtonă.

BONUS: Pe parcursul serii vei avea parte de gustări asociate vinului oferite de KAUFLAND MOLDOVA, iar în timpul degustării vei avea parte de muzică live interpretată de Anastasia Jantîc TRIO.

Degustarea, aprecierea și premierea vinurilor va avea loc live prin intermediul telefoanelor mobile. Vinurile ce vor aduna cele mai multe puncte, vor primi diplome și Trofeul VINADOR, iar participanții, premii de la crame și organizatori.

Prețul unui bilet este de 300 de lei. Biletele pot fi cumpărate aici.

Marea degustare de Vinuri Albe Cupajate  are loc în cadrul Campionatului de vinuri din Repylica Moldova. Campionatul are ca structură mai multe evenimente organizate lunar. La fiecare eveniment sunt degustate în orb și apeciate vinuri monosoi sau realizate după un anumit procedeu de vinificație, rose-uri, cupaje, spumante.

Evenimentele au drept scop popularizarea vinurilor autohtone, promovarea unui consum moderat și corect al vinurilor în rândul populației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente