Iana Stanțieru: Mulți din diasporă au ales PAS pentru profilele lor impecabile din Facebook, Instagram, Twitter. Când vii acasă, însă, e o altă mâncare de pește…

Vicepreședinta partidului Platforma DA, Iana Stanțieru, susține că diaspora așteaptă mai mult decât poze frumoase ale PAS pe Facebook, dar vremuri mai bune că să se întoarcă în țară și nu să își vadă și mai mulți prieteni, rude, vecini, colegi care pleacă din țară. „De ce Diaspora a votat în mare parte PAS? Pentru că mulți dintre noi, cei din diaspora, au făcut alegerea, luându-ne după profilele impecabile de Facebook, Instagram, Twitter pe care le are actuala guvernare. Când te uiți la ele și la discursurile și prezentările publice ale guvernanților noștri, mai ales când merg peste hotare, ai impresia că trăiești în Elveția, nu în Moldova. Dar când vii acasă e o altă mâncare de pește”, a scris aceasta pe Facebook.

Foto: fb/IanaStantieru
„Diaspora la Raport. Un an de PAS or de imPAS pentru Diasporă?

După un an de la acordarea votului de încredere al Diasporei Moldovei actualei guvernări, cum o ducem noi mai bine?

Vă reamintesc că la alegerile parlamentare din iulie 2021, peste 80% din Moldovenii din Diaspora și-au pus toată încrederea într-un singur partid, în Partidul PAS, sperând că se vor crea condiții mai bune în Moldova ca să se poată întoarce la baștină și că familiile lor vor trăi mai bine acasă. De ce Diaspora a votat în mare parte PAS? Pentru că mulți dintre noi, cei din diaspora, au făcut alegerea, luându-ne după profilele impecabile de Facebook, Instagram, Twitter pe care le are actuala guvernare. Când te uiți la ele și la discursurile și prezentările publice ale guvernanților noștri, mai ales când merg peste hotare, ai impresia că trăiești în Elveția, nu în Moldova. Dar când vii acasă e o altă mâncare de pește…de fapt, nici pește nu își mai permite lumea în Moldova”, a scris aceasta.

Stanțieru a enumerat câteva dintre problemele din ultimul an.

„Inflație anuală de 31,8%, cu inflație la produsele alimentare de 48,5%, prețul exorbitant la gaze, reducerea numărului maternităților, instituțiilor de învățământ și lista continuă. Da, inflația crește și în alte țări, dar nu se compară cu cea din Moldova (Germania +7.9%, Italia 6.8%, Franța 5.2%).

Acum cu acest nou val electoral cu ‘PAS la raport’, am fost curioasă să văd ce s-a făcut pentru Diaspora. Guvernarea se laudă pe pagină lor cu 3 realizări (cam puțin pentru 80% din voturi, nu?): recunoașterea permiselor de conducere în Lituania, servicii consulare mai ieftine pentru perfectarea actelor de identitate și recunoașterea diplomelor în România.

Să le luăm pe rând, dacă într-un an s-a reușit să se recunoască permisele doar în Lituania, unde nici măcar nu avem mulți diasporeni moldoveni (conform paginii Ambasadei Republicii Moldova, s-au declarat români/moldoveni 670 persoane), de câți ani are nevoie guvernarea să aibă permisele recunoscute și în alte țări unde sunt cei mai mulți moldoveni?

Recunoașterea diplomelor s-a făcut doar pentru România, care diplome oricum erau recunoscute în mare parte. Diplomele medicilor moldoveni sunt recunoscute în România încă din 2017. Dar ce facem cu diplomele în celelalte țări? De câte ori să îi mai votăm să beneficiem de pe urmă promisiunilor?

În sfârșit, legea cu privirea la scutirea de impozite la importarea bunurilor personale ale Diasporei care se întoarce acasă a fost votată în Parlamentul Republicii Moldova, un succes pentru Guvernare. Această s-a întâmplat după ce Platforma DA i-a reamintit Guvernării de această promisiune în decembrie anul trecut și a insistat ca ea să fie implentata și să nu rămână doar una din promisiunile din campanie. Conform noii legi, cetățenii moldoveni, care muncesc peste hotare și revin cu traiul în Republica Moldova, vor beneficia de facilități fiscale și vamale, inclusiv scutirea de la plata taxelor o mașînă personal importată”, a mai spus aceasta.

„Dar realitatea dură este: câți moldoveni revin acasă, având în vedere situația economică și socială din țară? Conform Biroului Național de Statistică, în perioada 2014-2022 depopularea țării a constituit -265.500 persoane, adică a scăzut cu aproape 10% numărul populației. Cea mai pronunțată scădere este în mediul rural (13,3%).

Diaspora așteaptă mai mult decât poze frumoase ale PAS pe Facebook, Diaspora așteaptă vremuri mai bune că să se întoarcă în țară și nu să își vadă și mai mulți prieteni, rude, vecini, colegi care pleacă din țară și nu mai au nicio speranța să se întoarcă. Ca altfel, s-a dus cu cele 80% de voturi si o sa se ajunga la doar 21%, cum prezic ultimele sondaje”, a scris Stanțieru, pe Facebook.


Pub