Dorin Recean are o nouă funcție, în cumul cu cea de consilier prezidențial

Dorin Recean, consilier prezidențial, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, a fost ales într-o nouă funcție de conducere. Membrii CDSI l-au ales în unanimitate în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității Tehnice a Moldovei.

Foto: tribuna.md

În cadrul ședinței din 15 iuliea Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al Universității Tehnice a Moldovei, președintele CDSI, rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof., dr. ing. Ioan Vasile ABRUDAN, l-a prezentat pe noul membru al Consiliului, desemnat de Ministerul Finanțelor – dl Dorin Rrcean, consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale.

Aflându-se în componență deplină, iar postul de vicepreședinte al CDSI fiind liber după depunerea mandatului de către dna Viorelia Moldovan-Bătrânac (incompatibilitate cu noua funcție deținută), membrii CDSI l-au ales în unanimitate în calitate de vicepreședinte al CDSI pe dl Dorin Recean.

Dorin Recean a fost numit consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Șefa statului, Maia Sandu, a semnat vineri decretul de numire. Recean a fost ministru de Interne în perioada 2012-2014, când guvernul era condus de Vlad Filat.


Pub