Corupție până în măduva oaselor. Bucureștiul și Londra se implică – reforme anticorupție în Moldova. Tertium non datur

16 Iul. 2022, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
16 Iul. 2022, 10:38 // Actual //  Lupu Eduard

Ministerul Justiţiei din România şi Ambasada României la Chişinău, alături de autorităţile din Marea Britanie, prin Foreign and Commonwealth Office, coordonează asistenţa pentru reformele anticorupţie de la Chişinău şi oferă Republicii Moldova suport direct prin cooperare interinstituţională în format extins. Un grup de lucru pe această temă a avut loc, vineri, la Bucureşti.

România, prin Ministerul Justiţiei, reprezentat de George Cătălin Şerban, secretar de stat, şi Marea Britanie, prin Foreign and Commonwealth Office, reprezentat de Justin McKenzie Smith, director, au co-prezidat, vineri, lucrările Grupului de lucru privind lupta anticorupţie din cadrul Celei de-a doua Conferinţe ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform/MSP), potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Ministerului Justiţiei din România.

”Evenimentul este organizat la nivelul miniştrilor afacerilor externe, de către ministerele de resort din România, Germania şi Franţa. Respectând formatul conferinţei anterioare, organizată în data de 5 aprilie, la Berlin, de aceleaşi state, Conferinţa de la Bucureşti şi-a propus continuarea dezbaterilor şi a colectării de sprijin financiar şi asistenţă tehnică pentru autorităţile de la Chişinău, în contextul războiului din Ucraina. Discuţiile s-au organizat pe domenii esenţiale ce au preluat formatul unor Grupuri de lucru, după cum urmează: (1) Războiul din Ucraina şi situaţia umanitară a refugiaţilor, (2) Lupta anticorupţie, ca prioritate pe agenda reformelor din Republica Moldova, (3) Provocări privind energia întâmpinate de Republica Moldova, (4) Asistenţă financiară/Dezvoltarea rezilienţei economice a Republicii Moldova, (5) Managementul eficient al frontierelor”, se arată în document.

Cu ocazia lucrărilor Grupului de lucru privind lupta anticorupţie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj în care a arătat că nici Republica Moldova, nici Ucraina, nu sunt singure pe drumul către Uniunea Europeană.

 ”Prin decizia Consiliului European din 23 iunie 2022 privind aderarea Republicii Moldova şi a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), liderii UE s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor şi responsabilităţilor lor şi au acordat Republicii Moldova şi Ucrainei statutul de candidat, confirmând că aceste ţări şi cetăţenii lor sunt bineveniţi în familia Uniunii Europene. UE a fost din nou creativă. A răspuns rapid noilor realităţi create de agresiunea Rusiei în Ucraina, anunţând o decizie care ţine cont de meritele acestor ţări şi de determinarea autorităţilor lor de a menţine o cale europeană. Realizarea este una istorică, iar felicitările trebuie transmise şi autorităţilor de la Chişinău. Acum este nevoie de realizări concrete pentru a fi dovedită capacitatea acestor ţări de a-şi însuşi cu adevărat valorile Uniunii Europene prevăzute de tratele sale de constitutive. Ceea ce este important de ştiut este că nici Ucraina şi nici Republica Moldova nu sunt singure pe acest drum. România a fost una dintre ţările care au susţinut constant Republica Moldova pe drumul său european. România va continua să facă acest lucru. Instituţiile UE urmează să fie ghizii şi partenerii Republicii Moldova pentru a finaliza cu succes procesul de aderare, aşa cum au fost şi în perioada aderării României la UE. Ştim cu toţii că ceea ce ne aşteaptă este poate mai dificil decât obţinerea acestui statut de candidat, dar suntem cu toţii aici pentru a sprijini eforturile autorităţilor de la Chişinău”, a transmis Cătălin Predoiu.

La lucrările Grupului de lucru privind lupta anticorupţie, alături de reprezentanţii României, Marii Britanii şi Republicii Moldova, au participat reprezentanţi din partea: Franţei, Germaniei, Ţărilor de Jos, Letoniei, Estoniei, Confederaţiei Elveţiane, Serviciului European de Acţiune Externă, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

01 Mai 2024, 13:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Soroceanu Olga
01 Mai 2024, 13:50 // Actual //  Soroceanu Olga

Ultimele zile însorite i-au prins pe cei de la Castel Mimi în câmpurile de lângă satul Speia, acolo unde plantează butaşi de viţă de vie. Ca în fiecare an, vinăria îşi extinde podgoriile, iar la munca colectivă participă absolut toţi angajaţii, indiferent de funcţiile pe care le deţin. Printre cei care şi-au răsuflecat mânecile se numără şi directorul Castel Mimi, Adrian Trofim. 

De această dată, au fost sădite peste 22 de hectare cu butaşi din soiurile de viţă de vie Sauvignon Blanc şi Glera. 

„Facem echipă bună la castel, dar şi în câmp. Am sădit butaşii cu mult suflet şi ne punem mari speranţe în grija naturii, ca peste ani să culegem roadele muncii şi să producem cele mai bune vinuri marca Castel Mimi”, scrie Castel Mimi pe reţelele de socializare. 

Castel Mimi este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din ţară, care exportă în peste 20 de ţări, din Japonia până în Canada, principala piaţă de desfacere fiind Republica Moldova şi România.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău