Școala este locul unde înveți să faci primele calcule, să legi și să dezlegi primele fraze de jumătate de pagină, să găsești pe hartă polul nord și polul sud, dar și să te confrunți cu realitățile pe care afli că trebuie să le înfrunți singur. Cei 12 ani de studii ne schimbă și, uneori, pot să ne sculpteze monștrii pe care să-i purtăm cu noi chiar și în viața de adulți.
Vorbim despre bullying. Acesta, de cele mai multe ori, ia amploare anume la școală și rănește 4 din 10 elevi. Cel puțin asta arată studiul „Bullying-ul în rândul adolescenților din Republica Moldova”.
„Ești proastă! Ești urâtă!”
Colegii se grăbeau mereu să-i spună Mihaelei când un coș îi apărea pe frunte. Tot ei îi reproșau că se îmbracă în negru, iar asta nu e elegant, ci macabru. Nici forma nasului nu le era mereu pe plac. Orice greșeală i se atribuia ca o mare eroare care le permitea să arunce spre ea cu: De ce te îmbraci aiurea? Ești urâtă! Ești proastă! – „tot ce poți să-i spui unei fete ca să o doară mult timp”, povestește tânăra.
De fiecare dată când pășea pragul școlii și sunetul clopoțelului anunța începerea orelor, se simțea mai singură. Stând în bancă, vorbind la tablă, pur și simplu aflându-se printre colegi, se întreba: „Chiar nu vedeți că nu sunt bine?!” Dar nu, ei nu vedeau nimic. Și nici ea nu le spunea ce simțea. Nu le spunea nici când se sufoca și nu mai suporta.
Ieșea afară, se plimba ore în șir, se apropia de o construcție părăsită și răbufnea. Plângea în hohote, încercând să nu producă niciun sunet, pentru a nu afecta în vreun fel zgomotul orașului. Încerca să devină invizibilă. „Un lucru nu mi l-am permis să-l fac niciodată: nu plângeam în fața lor. Niciodată”.
Zilele de școală parcă deveneau tot mai lungi. Gândul care o făcea să zâmbească era că după încă o lecție va merge acasă. Se va închide în odaie, va da mai tare volumul muzicii și va sta în lumea ei, cuminte și neobservată, până în următoarea dimineață, când își îmbrăca hainele negre, care îi atârnau pe corp ca pe un umeraș, și va mergea din nou la școală. „Purtam o mască de indiferență și fericire necondiționată, ca nimeni să nu-și dea seama”, recunoaște ea. În clasă arăta ca și cum totul era normal, dar, în interior, Mihaela striga. „Mai târziu, psihologul mi-a explicat că așa a început anxietatea. Aveam doar 15 ani”, spune ea, apoi face o pauză lungă pe care ar vrea să o păstreze cât mai mult, ca să nu-și mai amintească de acea perioadă.
Ce este bullying-ul
Bullying-ul se referă la acele comportamente repetate intenționat prin care o persoană sau un grup de persoane rănește, umilește, înjosește o altă persoană.
Aproape fiecare dintre noi a întâlnit, la un moment dat în viața sa, în copilărie sau adolescență, fenomenul de bullying. Acest tip de comportament este frecvent întâlnit în interacțiunile dintre copii sau adolescenți, mai ales atunci când aceste interacțiuni se desfășoară departe de ochii adulților.
„Bullying-ul rămâne a fi bullying pentru că el se tăinuiește. Nimeni nu o face în fața cabinetului directorului. Acesta, de obicei, are loc în veceu, în hol, în pauză, atunci când nimeni dintre adulți nu este alături”, subliniază psihologul Sergiu Toma.
Fenomenul de bullying înregistrează cea mai mare frecvență în intervalul 12-15 ani și apoi începe să descrească până la sfârșitul anilor de liceu. Pe parcursul anilor, bullying-ul își schimbă forma și trece de la bullying manifestat prin comportamente fizice, la forme mai indirecte, de tipul bullying-ului relațional.
Nu trebuie să taci
Psihologa Sorina Petrică susține că o lume în care nu putem să împărtășim cu cineva ceea ce simțim este o lume în care ne simțim foarte singuri și înfricoșați.
„Dacă nu vorbești cu nimeni și păstrezi totul în interiorul tău, emoțiile dureroase se vor face din ce în ce mai mari și mai puternice. Nu trebuie să fii un soldat care le duce pe toate de unul singur. În realitate, bullying-ul nu are nimic de-a face cu cel care primește tratamentul lipsit de respect. Are legătură doar cu cel care se comportă cu lipsă de respect”, spune specialista.
Bullying-ul poate lua diferite forme, unele dintre ele fiind mai ușoare, la limita dintre glumă și luarea în derâdere, altele fiind mai complexe, însă toate acestea lasă răni adânci. „Bullying-ul este o experiență care lasă multă durere și confuzie legată de imaginea ta personală (cine sunt eu?) și valoarea ta personală (cât de mult valorez în ochii celorlalți?). Atunci când în mod repetat ai fost tratat cu lipsă de respect și ai fost rănit gratuit, fără să fi făcut ceva prin care să justifici tratamentul respectiv, ai început să te îndoiești de tine, să te gândești că este ceva în neregulă cu tine, odată ce ești tratat în așa mod. Bullying-ul este un tratament nedrept și nejustificat care, chiar dacă nu îți rupe oasele, îți rupe sufletul în bucăți”, susține psihologa Sorina Petrică. Ea care este una dintre autoarele unui program pentru prevenirea cazurilor de bullying în școlile din Moldova.
Cum reacționăm la „slăbiciune”
Comportamentul de bullying nu apare dintr-o emoție de disconfort. Cel care se comportă astfel, nu se simte nici furios, nici frustrat, nici înfricoșat. El are acel comportament pentru a obține ceva: atenție din partea colegilor, o poziție privilegiată în grup, respectul celorlalți copii, faimă. Prin ceea ce face vrea să le arate celorlalți cât de puternic este. „Un lucru care e important să li se spună tuturor, și celor care agresează și celor care sunt pradă a acestor agresiuni, este că a ofensa pe cineva este o dovadă de slăbiciune. Înseamnă a fi incompetent. Competența este principala sursă a puterii. Întrebarea este cât de competent ești dacă umilești pe alții?”, menționează psihologul Sergiu Toma.
Totodată, specialistul susține că în cazul bullying-ului, adulții trebuie să se implice, trebuie să protejeze victima și să ajute agresorul. Psihologul consideră că adulții nu trebuie să-l judece pe agresor, ei trebuie să-i explice clar că un astfel de comportament nu este admis, că va fi monitorizat, iar în cazul în care nu va dori să-și schimbe comportamentul, urmează să fie exmatriculat sau chiar dat pe mâna poliției.
„Toți le spun copiilor că ei au drepturi, dar nimeni nu-i învață cum să-și protejeze aceste drepturi. Un copil își poate apăra drepturile doar atunci când își cunoaște calitățile, când înțelege că nu toți oamenii sunt buni și bine intenționați, dar și că fiecare are o opinie. Însă, opinia nu înseamnă un adevăr. O opinie este ca o minge aruncată către tine pe care tu poți să o prinzi, dar poți și să o lași jos. Nu e nevoie să o porți cu tine chiar dacă ți-a fost oferită”, recomandă specialistul.
Sursa ilustrației: Gilbeaux/NBC News
