Mama lui Igor Dodon, citată la Procuratură. PSRM: Un pas josnic chiar și pentru o guvernare lipsită de principii, ca PAS

„Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă profunda indignare în legătură cu citarea la procuratură a mamei fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta este un pas josnic și inuman chiar și pentru o guvernare atât de lipsită de principii precum este regimul PAS”, se menționează într-un comunicat remis de PSRM.

Foto: Igor Dodon

„Persecutarea membrilor familiei fostului șef de stat demonstrează o dată în plus că dosarul împotriva lui Igor Dodon a fost deschis la comandă. Scopul final al acestor acțiuni este de a pune presiune asupra Partidului Socialiștilor – adevărata forță de opoziție care luptă cu regimul de la guvernare, de a curăța terenul politic și instaura o dictatură autoritară PAS.

Nu considerăm că este posibil să facem apel la umanitatea celor care nu au calități umane. Cerem guvernării să revină în cadrul legal și să înceteze presiunile asupra membrilor familiilor oponenților politici”, se mai menționează în comunicat.

În același context, Partidul Socialiștilor se adresează către organizațiile internaționale de apărare a drepturilor omului cu apelul „să intensifice monitorizarea acțiunilor regimului de la guvernare din Republica Moldova în legătură cu creșterea numărului de cazuri de încălcare a drepturilor omului și a presiunilor asupra familiilor reprezentanților din opoziție”.

Ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reținut pe 24 mai 2022, de ziua Maiei Sandu, pentru 72 de ore, pe 4 dosare penale, printre care trădare de patrie, corupție sau îmbogățire ilegală.

Pe 26 mai, judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu pe Igor Dodon pentru 30 de zile, deși procurorii au cerut menținerea fostului președinte după gratii. Comnatul lui Dodon, bănuit în dosarul de îmbogățire ilicită, drept complice, a fost trimis pentru o lună în Penitenciarul 13.

Igor Dodon a respins toate acuzațiile care i s-au adus și a declarat că poate proba fiecare sumă de bani care a fost ridicată de procurori din casa sa, acestea fiind legal acumulate din salariu.

Procurorii în comun cu CNA și SIS au descins pe 24 mai, de ziua Maiei Sandu, cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon, fiind suspectat pe mai multe capete de acuzare.

„Un show de doi bani cu învinuiri grave și neprobate. Atunci când o guvernare nu e în stare să conducă țara, luptă cu opoziția, un cadou de ziua Maiei Sandu”, a comentat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Kremlinul s-a arătat îngrijorat de situația ce-l vizează pe fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, care este „un susținător al relațiilor de prietenie cu Rusia”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat cu o săptămână înainte de reținere că ar putea fi arestat. „O nouă majorare de prețuri, ce fac ei? Își amintesc că a fost ceva în 2019, toți deja au înțeles că nimic nu a fost, și încearcă să facă un nou serial. Acuș va începe serialul Dodon la Procuratură”, a declarat președintele de onoare al PSRM.

La 31 mai, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe, prin care Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu. „Magistrații au lăsat aceeași decizie. Vreau să declar că mă consider nevinovat”, a declarat Dodon.


Pub