Guvernul a schimbat și directorul de la Moldelectrica: Vezi cine a ocupat fotoliul

Noul director al Î.S. Moldelectrica, Sergiu Aparatu, a fost prezentat astăzi, 8 iulie, echipei de către Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „Lucrează în domeniul electroenergetic de mai bine de 14 ani, dintre care 10 ani la Moldelectrica (2008-2018), unde a căpătat experiență în transportul și distribuția energiei electrice, termoenergetică și surse regenerabile de energie”, a menționat Spînu. 

Foto: telegram

„Pe parcursul carierei sale a fost și expert asociat și consultant național în expertizarea politicilor publice în domeniul energetic. Mult succes și schimbările să nu întârzie să apară. Moldelectrica are nevoie de un manager bun”, a declarat Andrei Spînu. 

Totodată, Sergiu Apostu este absolvent al Universității Tehnice din Moldova, facultatea Energetică și Inginerie Electrică, iar anul acesta a obținut calificarea de electrician autorizat gr. III.


Pub