În 2019 a lansat prima sa carte, intitulată „Restul e tăcere…”, care este un jurnal personal. În 2021 a revenit cu un roman de dragoste - „Linii de dialog”.

„Scrisul mă încălzește, simt o căldură sufletească, în care totul trece, în care un cuvânt îmi mângâie sufletul”

Marina, ce este pentru tine scrisul?

M.H.: Pentru mine scrisul înseamnă putere, pentru că eu de fiecare dată când scriu mă simt mai puternică, prind aripi și cumva simt emoții frumoase, care mă încurajează și îmi dau puterea să merg mai departe în fiecare zi. Pe această cale o să-ți mulțumesc pentru că, eu vorbind despre scris îmi aduc aminte când am început, eu poate nu o făceam atât de frumos, dar faptul că eu scriam, însemna pentru mine un moment de bucurie. Nu e vorba că este ușor sau greu să scrii, scrisul este despre emoții, de a face oamenii fericiți, pentru mine asta contează. Eu, atunci când scriu, știu că dacă public, vreau să fac un om fericit și uneori chiar îmi reușește. Mă bucur când cineva trăiește prin creațiile mele. O perioadă am renunțat așa la scris pentru că am pus alte priorități pe primul loc și cineva îmi scria: „Marina, de ce nu mai scrii?!”, deci cuiva îi este dor de creațiile mele. Pe mine scrisul mă încălzește, simt o căldură sufletească, în care totul trece, în care un cuvânt îmi mângâie sufletul.

Cum ţi-a venit ideea? Cum a fost acel moment: eu scriu o carte!

M.H.: A fost un gând… Adică, da, eu la început ziceam că „uite eu am să scriu o carte”, dar nu e atât de ușor cum pare, pentru că e tare frumos să visezi, dar de pus în practică e mai greu. Totul a început în vara anului 2018, eu eram în spital. Acolo am avut timp să mă regăsesc pe mine. În mintea mea mă gândeam „cum ar fi dacă aș scrie o carte despre mine? Cum ar fi dacă oamenii m-ar citi printre rânduri?” și de la acel gând a pornit și sacrificiul, și emoția și am pus totul pe hârtie. A fost un moment frumos când scriam, scriam și parcă asta îmi aducea împlinirea. Eu nu mai simțeam durerea atât de intens, pentru că îmi găseam refugiu în scris și simțeam cu toată energia mea că asta trebuie să fac și nu m-am gândit niciodată că uite eu o să scriu. Asta a fost foarte spontan, dar a fost frumos. Dumnezeu știa deja ce o să-mi rezerve viitorul, iar eu am aflat așa, pe parcurs, cu mici, mici surprize. A fost un moment de nedescris, cu multe zâmbete și multe emoții.

Ce sentimente, emoții ai atunci când scrii?

M.H.: Am emoții foarte frumoase, emoții care mă copleșesc. Când scriu o poezie, parcă nu mi se pare atât de „wau” - da, o scriu, o public, dar după un anumit timp, când revin la ea, o recitesc, chiar simt acolo maturizare, simt că trec la un alt nivel, unul în care adun emoțiile mele și la multe poezii eu am plâns și au fost lacrimi sincere. E frumos să te dăruiești, să înțelegi multe lucruri. Eu de multe ori credeam că trebuie să citești multe cărți ca să poți să scrii, dar de fapt tu scrii ceea ce simți, atunci când simți.

De multe ori scriam chiar și pe la trei-patru dimineața despre ceea ce simțeam. Da, cititul este foarte important pentru că îți dezvoltă modul de gândire analitic, un mod de gândire mult mai bun și tu poți să fii mult mai inspirat, dar e frumos când totul vine de la sine, fără să grăbim lucrurile. Noi oamenii uneori vrem să grăbim atât de mult lucrurile încât, poți să uiți de tine, de ceea ce ești. Și eu am trecut prin asta, dar am înțeles că eu fără scris nu prea reprezint ceva, el pentru mine e totul.

Am avut recent un caz - o doamnă s-a apropiat de mine și a început a plânge. Am întrebat-o „de ce?” și mi-a spus: „Marina, eu auzeam de tine, dar nu te-am văzut niciodată”. Dumneaiei mi-a văzut sufletul și foarte mult s-a bucurat. Au fost niște emoții tare frumoase, iar acea zi mi-a rămas în memorie pentru că e frumos ca oamenii să-ți arate emoțiile lor naturale, să nu mimeze fericirea.

Eu când scriu, o fac cu mult entuziasm, simt că mă încarc cu noi baterii, noi gânduri, emoții frumoase.

Deci nu a fost că de mic copil îți spuneai că vrei să devii scriitoare? A venit așa totul spontan?

M.H.: Nu am zis că „uite când voi fi mare eu vreau să devin scriitoare”, nu. Totul a venit de la sine și asta a fost foarte frumos, pentru că noi așa suntem construiți. De multe ori ceea ce îți propui poate să nu se realizeze.

Am simțit de-atâtea ori sprijin și mulțumesc tuturor care m-au încurajat, m-au susținut și au crezut în mine. Îmi pare rău de oamenii pe care i-am dezamăgit, dar nu-i în viață mereu așa cum ne dorim. Trebuie să acceptăm în viață ceea ce ni se dă, să mergem mai departe cu capul sus și puternici. Viața e frumoasă dacă știi cum să o trăiești, cum să gestionezi lucrurile, gândurile, emoțiile. Pentru că, doar așa vei găsi un loc în inima, sufletul și viața unui om.

Din copilărie știi ce înseamnă durerea, fiind născută cu paralizie pe partea dreaptă a corpului. Asta presupune efort pentru a scrie?

M.H.: Nu, nu a reprezentat un impediment pentru a scrie. Petru că de mic copil scriu cu mâna stângă. Așa m-am învățat, nu mi-e greu. Da, evident că atunci când scriam mult, chiar și la școală, simțeam că obosesc. Înainte mai scriam pe foi, iar acum mai mult în telefon, însă chiar și așa nu este un mare impediment, când obosesc las telefonul din mână, mă odihnesc puțin și după o iau de la capăt. Eu cumva m-am obișnuit.

Mă simt bine așa cum sunt, chiar dacă de multe ori nu am putut să mă accept și mi-a fost mai greu să înțeleg unele lucruri, însă cu timpul înțeleg că dacă așa îmi este dat, înseamnă că eu trebuie să trăiesc asta și eu trebuie să merg demnă și curajoasă înainte. Pentru că, în afară de mine nimeni nu va face unele lucruri, tot eu trebuie să le fac mai devreme sau mai târziu.

Vorbind despre pasiunea pentru scris și dizabilitate, care au fost cele mai mari provocări peste care ai trecut?

M.H.: Provocările pentru mine de fapt sunt în fiecare zi. Când faci totul cu o singură mână, faci cumva mai greu, decât un om obișnuit și eu în fiecare zi înțeleg că dacă fac un lucru de mai multe ori, atunci acel lucru îmi reușește mai bine. Eu chiar și atunci când am publicat cărțile pentru mine la fel au fost niște provocări. Eu nu știam cum o să mă privească lumea dintr-o parte, cum o să mă vadă sau cum va fi acel moment. Evident că au fost și critici, când oamenii îmi spuneau „ ei da ce o să creezi acolo, nu-i bun”, dar eu nu m-am oprit.

De fapt, a fost o mare provocare. După ce am publica, mă gândeam gata, mă las de scris, dar înțelegeam că fără asta nu pot, parcă nu am aer. Și asta a fost o provocare - ca eu să înțeleg - ori las aici tot, ori merg mai departe. Eram ca pe muchie de cuțit și eu trebuia să fac o alegere - punct sau îmi continui visul.

Când ai înțeles că ești mult mai puternică decât cred alții? Și cum ai trecut peste această perioadă de acceptare ?

M.H.: Eu chiar și acum încă nu pot în mare parte să mă accept. Eu mă accept, dar în diferite momente, adică sunt zile când zic că sunt puternică, dar sunt și zile când spun că nu mai pot. Cumva există starea asta de inhibare, când pur și simplu te gândești dacă te va accepta cineva așa sau nu. Am înțeles că sunt puternică, dar nu suficient. Sper să vină ziua aia în care să zic că sunt puternică, dar fără să am rețineri, pentru că acum când zic acest lucru, eu mai am unele rezerve. Eu încă nu prea mă accept pe mine, eu încă mai am de lucrat cu emoțiile mele cu stările mele și chiar cred că mai am de crescut intelectual, și mai trebuie să mă maturizez ca să înțeleg că fiecare om e diferit și fiecare merită să fie iubit așa cum este el. La aceste lucruri eu trebuie încă să mă mai gândesc, să mai analizez, să mai trec poate prin foarte multe lucruri și poate o să înțeleg că o să fie la un moment dat un om care o să mă iubească așa cum sunt. Însă mai am încă de a fi bine cu mine însumi, de a înțelege care sunt bucuriile mele, ca să mă simt împăcată sufletește.

În 2019 ai lansat „Restul e tăcere…” și spuneai că această carte este asemenea unui jurnal personal. Cum este să scrii despre tine?

M.H.: Este puțin ciudat, pentru că tu te vezi din altă latură, din altă perspectivă și de fapt, când tu scrii despre tine e momentul în care tu realizezi că valorezi. Sunt momente când eu realizez că uite eu valorez, eu sunt puternică, sunt un om de valoare și asta e frumos. Atunci când scriam eu mă iubeam, pentru că eu scriam despre mine nu am ales să scriu despre alt om. Cred că fiecare trebuie să aibă o foaie de hârtie și să scrie în fiecare zi câte 2-3 cuvinte de laudă despre sine. Exact așa și în oglindă. Eu când vorbeam cu mine în oglindă simțeam că m-am eliberat, de parcă aș fi vorbit cu cel mai bun prieten.

A doua ta carte ,,Linii de dialog ” a fost lansată în 2021, chiar dacă planurile lansării erau încă din 2020. Ce sentimente ai avut?

M.H.: Am avut sentimente frumoase. Din cauza pandemiei s-a anulat un pic, dar oricum am reușit.

Pentru cine scrii?

M.H.: Scriu pentru oricine, dar în primul rând scriu pentru mine. Pentru că, eu în fiecare zi realizez că mă dezvolt. Sunt foarte autocritică, zic că nu pot, nu știu, dar încă lucrez la nivelul meu de conștientizare. În al doilea rând, scriu pentru oamenii care mereu mi-au citit creațiile și au avut ceva de învățat de acolo despre dragoste, despre sacrificiu, despre emoție, lacrimi, frumusețe, putere, energie. Mulți mi-au spus că atunci când citesc ceea ce scriu, ei simt o putere interioară, care îi fac să crească.

Scrisul tău e, în acelaşi timp, foarte sensibil… Dar tu cum ești?

M.H.: Sunt o femeie în devenire și îmi place cel mai mult că dăruiesc. Pentru mine dăruirea e pe primul loc. Cuvintele potrivite pentru mine de a mă descrie sunt: darnică, emotivă, luptătoare.

Simţi că munca de scriitoare va trebui să se schimbe ca să capteze cititorul şi să-l ţină aproape?

M.H.: Da, simt. Noi pe zi ce trece ne maturizăm, creștem și ideile se schimbă, nu poți să rămâi la același nivel de gândire. Sunt sigură că peste câțiva ani o să mă schimb și poate o să am idei și mai bune care să captiveze cititorul și să-l țină aproape, însă știu că tot ce am scris acum a fost pe placul oamenilor și le-a plăcut foarte mult să fie alături de mine cu sufletul. Mereu am transmis oamenilor o doză de sensibilitate.

Când îți vei bucura cititorii cu o nouă carte?

M.H.: Mai am nevoie de timp ca să-mi adun emoțiile pentru că vreau să fie o carte despre realitate și vreau să fie una care să îndrume oamenii, să înțeleagă ceva bun din ea. Am ceva în mintea mea pentru o carte, dar sunt așa niște rupturi de emoții, de gânduri. Nu este încă nimic închegat bine.

Ce-ai fi în stare să sacrifici pentru scris?

M.H.: Aș fi în stare să sacrific timpul, pentru că, de fapt, timpul este foarte prețios. Eu aș putea sta o zi întreagă, de dimineață până seara scriind și să nu mă intereseze nimic, sacrificând discuțiile sau ieșirile și toate acestea pentru scris. Când am scris primul roman, de multe ori evitam să merg la plimbări sau alte lucruri, dar scriam și înțelegeam că asta îmi va aduce un beneficiu și ceva plăcut pentru mine.

---