Deputata Elena Bodnarenco a fost condusă pe ultimul drum. Vladimir Voronin, prezent la funeralii: O pierdere enormă. Adio, Elena

Deputata BCS Elena Bodnarenco a fost petrecută, ieri, pe ultimul drum, la Soroca, acolo unde s-a născut și a activat în calitate de primar. La funeralii a participat și liderul PCRM, Vladimir Voronin, dar și deputata Partidului Șor Marina Tauber.

Foto: captura ecran

Elena Bodnarenco a fost petrecută pe ultimul drum de rude, prieteni, colegi, dar și de cetățenii care i-au apreciat activitatea.

La ceremonia funerară a fost prezent și liderul PCRM, fostul șef de stat Vladimir Voronin. „A fost apreciată și iubită în toată țara. A fost o persoană apropiată pentru fiecare om, în orice problemă. Pentru PCRM este o pierdere enormă. Elena va rămâne în istoria partidului nostru pentru totdeauna. Adio, Elena”, a declarat Voronin.

Deputata BCS Elena Bodnarenco s-a stins din viață la 4 iulie, după ce a pierdut lupta cu o boală crâncenă. Parlamentara avea 57 de ani,

Partidul Socialiștilor a venit cu un mesaj de condoleanțe.

Și Legislativul a venit cu un mesaj de rămas bun, după decesul deputatei. „Și-a adus aportul la soluționarea problemelor cetățenilor, motiv pentru care s-a bucurat de respectul sincer din partea tuturor celor care au cunoscut-o”, se menționează în mesaj.


Pub