Percheziții în biroul unui primar din Edineț: Mai multe persoane, angajate fictiv, iar edilul, acuzat că le prelua salariile

Primarul satului Goleni din raionul Edineț este cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este bănuit că și-ar fi însușit, prin extorcare, salariul lunar al unei angajate auxiliare a Primăriei, dar și salariile altor angajați.

Foto: CNA
Potrivit ordonanțatei de începere a urmăririi penale, din decembrie 2021 și până în prezent, funcționarul ar fi pretins de la angajata Casei de Ceremonii de pe lângă Primărie, să-i achite salariul său lunar, sub pretextul că nu și-ar îndeplini calitativ obligațiunile de serviciu. Femeia ar fi fost amenințată cu eliberarea din funcție în cazul în care ar fi refuzat să-i dea sumele pretinse. Potrivit denunțătoarei, în februarie 2022, funcționarul ar fi primit de la ea valoarea unui salariu lunar de 3000 de lei, pretinzând și salariile pentru munca ce urma a fi prestată în următoarea jumătate de an.

În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că mai multe persoane, inclusiv angajata Casei de Ceremonii, ar fi încadrate fictiv în funcții auxiliare la Primărie, iar salariile lor ar fi însușite ilegal de către factorii de decizie. În această dimineață, au fost efectuate percheziții la biroul primarului, în urma cărora alesul local a fost reținut pentru 72 de ore. În prezent, sunt în desfășurare mai multe acțiuni de anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și stabilirii întregului cerc de persoane implicate. Urmărirea penală are loc în cadrul unei cauze, pornite pentru corupere pasivă.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Pub