Biroul Național de Statistică beneficiază de o infrastructură statistică modernă, cu sprijinul Uniunii Europene

Biroul Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova și-a modernizat Sistemul Național Statistic în conformitate cu standardele europene și internaționale, colaborând cu o serie de instituții naționale europene din domeniul statisticii. Modernizarea infrastructurii statistice a fost posibilă grație suportului acordat de către Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Asistență Tehnică pentru sprijinireaBiroului Național de Statistică al Republicii Moldova” (ParStat), implementat pe parcursul a trei ani de către oficiile de statistică din Italia, Polonia și Danemarca. 

Foto: BNS

Totodată, specialiștii BNS au beneficiat de instruiri în diverse domenii de specialitate a statisticii oficiale și au înregistrat progres continuu în procesul de armonizare a metodologiilor și instrumentelor statistice la nivelul celor din Uniunea Europeană.

Rezultatele proiectului ParStat au fost prezentate în cadrul unei conferințe de încheiere, desfășurate astăzi la Palatul Republicii din Chișinău. Astfel, au fost prezentate activitățile realizate pentru îmbunătățirea diseminării și comunicării datelor statistice, și a interacțiunii cu utilizatorii datelor statistice. Grație asistenței UE, BNS a efectuat pentru prima dată Sondajul de opinie online privind „Gradul de satisfacție al utilizatorilor de date cu produsele și serviciile statistice furnizate de BNS”, fiind primul din seria sondajelor online pe care Biroul Național de Statistică planifică să le desfășoare cu regularitate. O altă realizare importantă a Proiectului, prezentată la conferință, vizează designul și implementarea noii versiuni a site-ului Biroului Național de Statistică, cu funcționalități și instrumente noi de diseminare a datelor statistice și de comunicare cu utilizatorii și publicul larg.

„În Uniunea Europeană, colectarea și analiza corectă a datelor statistice, urmată de generarea datelor de înaltă calitate, reprezintă un proces important care stă la baza elaborării politicilor și a modului în care se iau decizii informate. Din aceleași considerente, UE a acordat sprijin Biroului Național de Statistică prin intermediul proiectului, care astăzi a ajuns la etapa finală. Cu suportul Uniunii Europene, Republica Moldova are la dispoziție o infrastructură statistică mai eficientă, modernizată și armonizată cu standardele UE. Cetățenii, la fel, pot beneficia de statisticile puse la dispoziție, fie în calitate de antreprenori, studenți, cercetători, jurnaliști și în multe alte domenii de activitate.” a declarat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.

De asemenea, prin intermediul proiectului, Uniunea Europeană a oferit asistență pentru elaborarea și aprobarea unor reglementări privind extinderea numărului de producători de statistici oficiale în Republica Moldova, astfel încât datele administrative existente să poată fi utilizate și în scopuri statistice. Chestionarele statistice în câteva domenii, printre care Chestionarul sondajului structural al întreprinderilor, privind utilizarea tehnologiilor informaționale în întreprinderi și Ancheta forței de muncă, au fost elaborate și actualizate în concordanță cu standardele UE și internaționale. Totodată, a fost elaborat un nou eșantion principal pentru anchetele în gospodăriile casnice.

„Abordarea profesionistă și flexibilă a necesităților Sistemului Statistic Național și Biroului Național de Statistică din partea Proiectului a permis avansarea atât a legislației și reglementărilor statistice naționale, cât și a instrumentelor metodologice statistice. Toate acestea au început deja să contribuie la reducerea poverii statistice asupra populației, iar pe de altă parte, contribuie la producerea și punerea la dispoziția utilizatorilor a datelor statistice relevante și calitative.”, a declarat Oleg Cara, director general al BNS.

În cadrul aceluiași proiect au fost dezvoltate aplicații informatice pentru utilizarea metodelor de Interviu personal asistat de calculator (CAPI) și un Sistem informațional geografic (GIS) pentru colectarea datelor despre clădiri, locuințe și adrese. Acestea au fost testate și utilizate pe 30% din teritoriul Republicii Moldova și vor servi pentru pregătirea următorului recensământ al populației și al locuințelor.

Prezentă la eveniment, vicepreședinta Societății Geografice Italiene, Margherita Azzari, liderul consorțiului de implementare a Proiectului a remarcat că „o mai bună cooperare instituțională dintre Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova și Instituțiile UE care produc și difuzează statistici oficiale este una dintre principalele realizări ale proiectului. Suntem foarte bucuroși să închidem această asistență știind că statisticile oficiale din Moldova sunt acum mai bine aliniate la standardele UE și internaționale și că colegii BNS au capacități și abilități îmbunătățite. Mulțumim BNS și instituțiilor din Republica Moldova pentru angajamentul față de proiect. Suntem pregătiți să ne susținem în continuare colegii în alte activități de cooperare pe care le putem avea în viitor”.

Adițional, în cadrul proiectului a fost abordată și evaluarea economiei neobservate. Ulterior, experții proiectului au formulat recomandări privind Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), care acoperă o serie de bunuri și servicii, reflectând cheltuielile medii ale gospodăriilor populației pentru un coș de produse și este utilizat pentru a măsura inflația prețurilor de consum.

La evenimentul dedicat totalizării activităților Proiectului ParStat, au participat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks; Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Tomasz Kobzdej; secretara adjunctă a Guvernului, Svetlana Țurcan; șeful adjunct de misiune al Ambasadei Italiei în Republica Moldova, Diego Randazzo; președintele Oficiului central de statistică din Polonia, Dominik Rozkrut; vicepreședintele Societății geografice italiene, Margherita Azzari; șefa Direcției afaceri internaționale la Institutul Național de Statistică al Italiei (Istat), Marina Gandolfo; reprezentanți ai autorităților publice centrale din țară, parteneri de dezvoltare, cercetători științifici, societatea civilă și utilizatori de date statistice.

Informații de context

Proiectul Uniunii Europene „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” (ParStat) a fost implementat în perioada 2019 – 2022 de către un consorțium dintre Societatea Geografică Italiană, împreună cu Biroul Național de Statistica al Italiei, Statistica Danemarcei și Statistica Poloniei.


// console.log('no ads situation')