PG îi ia apărarea lui Plevan, după acuzațiile avocatului Hlopețchi: Ce spune instituția
Procuratura Generală dezminte acuzațiile avocatului Hlopețchi Igor, în adresa procurorului în Procuratura Anticorupție, Vasile Plevan, referitoare la pretinsa mușamalizare a unui caz de viol, acțiuni imputate acestuia în perioada când deținea funcția de procuror în Procuratura raionului Ialoveni.
Foto: UNIMEDIA
„Așadar, aducem la cunoștința opiniei publice că, informațiile răspândite de avocatul menționat supra, nu corespund realității, sunt distorsionate și reprezintă un act de discreditare, în scopul intimidării procurorului, pentru a împiedica examinarea obiectivă, rapidă și sub toate aspectele, a cauzei penale de învinuire a acestui avocat. În acest context, precizăm că, cazul de viol, la care face referire avocatul Hlopețchi Igor, a constituit obiect de investigație al unei cauze penale, pornite în anul 2018 și care s-a aflat în gestiunea procurorului Vasile Plevan.

Prin urmare, în baza probelor administrate care confirmau vinovăția persoanei învinuite în acest caz, procurorul Vasile Plevan, la 28.09.2018 a întocmit rechizitoriu și a expediat cauza penală în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Ulterior, prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 27.12.2021, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (art.171 alin. (3) lit. a) din Codul penal), acțiuni violente cu caracter sexual (art. 172 alin. (3) lit. a1) din Codul penal) și violență în familie (art. 2011 alin. (2) lit. a) din Codul penal), fiindu-i stabilită, pentru concurs de infracțiuni și cumul de sentințe, o pedeapsă definitivă de 17 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis”, menționează PG într-un comunicat.

Schimb de replici între avocatul Igor Hlopețchi și procurorul Vasile Plevan în cadrul emisiunii Morari.live după acuzațiile foarte grave aduse procurorului Plevan, care în prezent candidează pentru a fi membru al CSP și care i-a intentat dosar avocatului Igor Hlopețchi, pentru că a acceptat să apere interesul mai multor cetățeni contra cărora s-au pornit dosare politice. Hlopețchi îl acuză pe Plevan că a refuzat pornirea urmăririi penale pe un caz de viol. Plevan însă spune că „informațiile sunt distorsionate și denaturate”.


Pub