‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
14.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriBulgaria a acordat 200 de autorizații pentru transportul de mărfuri în/din țări terțe

Bulgaria a acordat 200 de autorizații pentru transportul de mărfuri în/din țări terțe

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Agenția Națională Transport Auto informează operatorii de transport rutier despre primirea contingentului suplimentar de 200 autorizații în/din țări terțe pentru efectuarea transportului de mărfuri pe teritoriul Bulgariei.

Acestea sunt în rezultatul negocierilor purtate de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor al Republicii Bulgaria.

Autorizațiile sunt valabile până la 31 ianuarie 2023.

Amintim că, anterior, la 29 iunie 2022, la Lyon, Republica Franceză, a fost semnat Acordul între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri.

În conformitate cu prevederile Acordului sunt scutite de autorizații următoarele operațiuni de transport:

Transportul bilateral de mărfuri:

‹ adv ›
  • cursele cu încărcătură efectuate cu un vehicul al cărui punct de plecare și punct de sosire se află pe teritoriul a două Părți diferite, cu sau fără tranzitarea teritoriului unei țări terțe (ex. Republica Moldova ↔ Stat Membru UE);

Transportul de mărfuri în tranzit:

  • cursele cu încărcătură efectuate cu un vehicul de pe teritoriul statului de înmatriculare către teritoriul aceluiași stat, cu tranzitarea teritoriului celeilalte Părți (ex. Republica Moldova ↔ tranzit Stat Membru UE ↔ Republica Moldova);
  • cursele cu încărcătură efectuate cu un vehicul în/din teritoriul statului de înmatriculare spre teritoriul unei țări terțe, cu tranzitarea teritoriului celeilalte Părți (ex. Republica Moldova ↔ tranzit Stat Membru UE ↔ țară terță);

Transportul fără încărcătură în cadrul operațiunilor bilaterale și tranzit.

De asemenea, în cazul efectuării transportului de mărfuri între două țări terțe non-UE, tranzitul prin teritoriul Statelor Membre UE nu este liberalizat (ex. Republica Turcia ↔ Republica Belarus).

‹ adv ›

Cabotajul și cursele efectuate între Statele Membre ale UE nu fac parte din domeniul de aplicare al Acordului respectiv.

Prezentul Acord intră în vigoare de la data semnării și se aplică până la 31 martie 2023, cu posibilitatea prelungirii termenului stabilit.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›