Liviu Vovc: În ziua când Maia Sandu și Andrei Spînu se aflau la Kiev, compania Horus a câștigat licitația Termoelectrica. Prea cinică abordarea acestei guvernări

Platforma DA critică rezultatele unei noi licitații de la Termoelectrica, după ce aceasta a fost câștigată de compania Horus, în spatele căreia ar sta Silovîie Mașininî din Federația Rusă. „Prea cinică abordarea guvernării față de vecinii noștri. În primul rând față de ucraineni, căci prin contractarea unei companii rusești, aflate sub sancțiuni, noi susținem indirect războiul”, a scris secretarul general al Platformei DA, Liviu Vovc, pe pagina sa de Facebook.

Foto: UNIMEDIA

„În contextul războiului ruso-ucrainean și a masacrului din țara vecină, „s-a decis anularea licitației câștigate de o firmă locală și compania rusă, Silovîe Mașinî, aflată sub sancțiuni internaționale” - Aceasta e declarația Ministrului Infrastructurii la data de 12 aprilie.

Iar pe 27 iunie, în ziua în care Președintele țării împreună cu Ministrul Infrastructurii se aflau la Kiev, într-un mod dubios, compania HORUS SRL este declarată din nou drept companie câștigătoare.

Prea cinică abordarea guvernării față de vecinii noștri.

În primul rând față de ucraineni, căci prin contractarea unei companii rusești, aflate sub sancțiuni, noi susținem indirect războiul.

Îl susținem ca să ajungă la hotarul nostru?

O abordare cinică și față de frații noștri cu care recent s-a făcut o fastuoasă ședință comună a Parlamentelor. S-au făcut multe declarații tari, iar peste 4 zile este anulată licitația în care compania românească oferise cel mai competitiv preț.

Mă tem că o astfel de abordare „neprietenoasă” nu va fi înțeleasă de partenerii externi și de vecinii noștri, iar aceasta va avea efecte negative asupra relațiilor cu ei”, a declarat Liviu Vovc.


Compania Horus a anunțat că a câștigat o licitație și va efectua lucrări de reparație capitală la turbina și generatorul Nr. 3 de la „Termoelectrica” S.A. „În notificarea semnată de către Directorul Administrativ al „Termoelectrica” S.A., Igor Bzovîi, suntem informați că, în cadrul negocierilor directe, la care au participat doi ofertanți, a fost stabilit faptul că oferta “Horus” este câștigătoare, prețul propus de noi fiind cel mai mic pentru realizarea lucrărilor. Reparația turbinei și generatorului Nr. 3 va începe curând, iar lucrările urmează a fi finisate până în data de 1 octombrie a acestui an. Astfel, turbina și generatorul Nr. 3 vor fi pregătite pentru noul sezon de încălzire, iar blocul Nr. 1 va avea asigurată rezervă în caz de necesitate”, se arată într-un comunicat al companiei.

Solicitat de UNIMEDIA, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a declarat că este vorba de o altă licitație, ce se referă la lucrări necesare pentru pregătirea de sezonul rece al anului.


Pub