Frica de infectare, lipsa resurselor financiare, incapacitatea de deplasare sau imposibilitatea de a ajunge în Capitală sau în centrul raional din cauza lock-down-ului, dar și cozile interminabile, au fost doar câteva dintre problemele cu care ne-am confruntat în timpul pandemiei, când apelam la serviciile medicale. Cel mai mult, însă, au avut de suferit cei din grupurile vulnerabile, persoanele cu dizabilități sau cu diferite maladii cronice, arată studiul realizat de Keystone Moldova cu privire la „Accesul la sănătate a grupurilor vulnerabile în perioada pandemică”.
Știrile de la ora 17:00
În timpul pandemiei, *Ana, profesoară într-o localitate din nordul țării, a petrecut aproape un an izolată în casă. A făcut lecțiile online, la fel și cumpărăturile. Prietenii de peste hotare îi aduceau medicamentele pe care nu le găsea în Moldova, iar la medicul de familie mergea după rețetă o dată la trei luni. „Discutam telefonic cu medicul de familie. O așteptam afară pe asistenta medicală, să-mi aducă rețeta cu medicamente”, povestește femeia.
Ana are diabet zaharat, iar primele știri despre COVID-19 au îngrozit-o. Diabetul zaharat stătea în capul listei maladiilor persoanelor care ajungeau la terapie intensivă și „de multe ori nu mai ieșeau de acolo”, suspină ea. Momentul în care a decis că virusul nu este o glumă și nu are dreptul să se relaxeze până la apariția vaccinurilor a fost decesul unei foste colege de clasă care avea diabet zaharat. COVID-ul i-a cauzat o serie de complicații. „La scurt timp ea a murit, iar eu m-am îngrozit. Simțeam că mi se taie respirația. În fiecare seară, la 17:00, ascultam autoritățile care spuneau câți s-au mai infectat, câți sunt în stare extrem de gravă, câți dintre ei au decedat și cu ce bagaj de boli au venit la spital. Diabetul zaharat era aproape mereu prezent în acea listă, ca la datorie”, povestește femeia. Asta o făcea să stea mai mult în casă. Atunci când ieșea după medicamente, se echipa cu cele mai groase măști și mănuși. Evita transportul public, ocolea mulțimile. Avea nevoie de consultații la medicii specialiști din Chișinău, dar nu mergea, „de frică să nu mă îmbolnăvesc, ceea ce mi-a dăunat stării de sănătate”, menționează Ana.
Acest lucru a fost menționat și de către autorii studiului realizat de Keystone Moldova. Potrivit lor, „în perioada pandemică, persoanele cu diabet au avut un acces și mai limitat la serviciile medicale din cauza: restricționărilor și dificultăților de programare, fricii de infectare, medicilor ocupați, spitalelor arhipline”. Astfel, dacă înainte de pandemie îndreptările pentru investigații clinice, biochimice se făceau obligatoriu de două ori pe an, în timpul pandemiei, acestea se efectuau ocazional, pentru a evita riscul de infectare cu COVID-19. Asta în condițiile în care pentru investigații era necesară deplasarea în alte localități, folosirea transportului public și expunerea la medii aglomerate etc. Aceste amânări au cauzat o serie de complicații persoanelor cu diabet zaharat, care, în mare parte, au fost lăsați pe cont propriu, atâta timp cât deplasarea la domiciliu a medicilor de familie era restricționată, pentru a evita riscurile de răspândire a virusului.
„Recuperez ceea ce nu am făcut”
Cu toate acestea, autorii studiului au identificat și un lucru pozitiv impulsionat de pandemie. „Dacă până la COVID-19, medicul de familie elibera rețete pentru insulină pentru o lună, odată cu declararea stării pandemice, rețetele au fost eliberate pentru o perioadă de 3 luni”.
Ana s-a liniștit după ce i-a fost administrat și al doilea vaccin, pentru care a mers în România. „Înțelegeam că asta este singura soluție care mă va ajuta să respir, în sfârșit, ușurată”, recunoaște femeia. După atâtea luni de izolare și temeri, ea a fost nevoită să meargă pe la toți medicii la care nu a fost cât existau restricții. „În primăvara și vara aceasta recuperez ceea ce nu am făcut în plină pandemie. Practic, toată luna iunie sunt în Chișinău. Merg la diferiți specialiști. Fac consultații. A trebuit să aștept luni în șir, ca să fiu mai liniștită că pericolul nu mai este atât de aproape”, povestește femeia.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în Republica Moldova, în anul 2019, numărul oficial de cazuri de diabet zaharat la adulți era de 417,8 la 10 mii de persoane. Iar anual, acest număr crește.
Test – cât o indemnizație
Elena a așteptat 12 ani, ca să-i fie endoprotezat al doilea picior. Cu câteva luni înainte de intervenția chirurgicală, întreaga lume învăța să rostească numele noului virus – „COVID-19”. Intervenția a fost amânată pentru o perioadă. Iar înainte de internare, a făcut testul pentru care a plătit 800 de lei. I-au rămas 50 de lei din indemnizația lunară care atunci era de 850. Însă, a aflat că medicul care urma să o opereze era infectat. Intervenția a fost amânată peste alte două săptămâni, iar înainte de operație, iarăși, a scotocit prin propriile economii pentru un nou test. „Cu o indemnizație de o lună plăteam un test. A treia oară, după operație, când trebuia să merg la spital pentru recuperare, am scris un demers la Ministerul Sănătății și ei mi-au asigurat testul și analizele necesare”, povestește Elena. Ea luptă pentru drepturile sale și a persoanelor cu dizabilități care nu au curajul să spună când lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui să o facă.
Nu a reușit să facă recuperarea în acea iarnă. „Întregul spital era infectat”, își amintește ea. A căutat pe internet exerciții care să o ajute să se pună mai repede pe picioare. „Mama a devenit kinoterapeuta mea personală… Așa m-am chinuit până la mijlocul primăverii”, spune obosită Elena.
Primăvara a mers la spital, să se recupereze, iar de acolo a revenit cu COVID. „A fost o formă mai ușoară. În vreo 5 zile mă simțeam bine, dar atitudinea oamenilor a fost cea care m-a rănit cel mai mult. Înțeleg că le era frică, dar îmi strigau peste poartă să stau doar în casă, să nu cumva infectez și pe alții”, își amintește Elena.
Fricile pandemiei
În perioada pandemiei, femeia a trecut peste frica de a se infecta, frica de a sta mult timp izolată, frica de a nu avea acces la serviciile medicale care să o ajute să-și mențină membrele funcționale pentru a se putea deplasa. Restricțiile au făcut-o să scoată la imprimantă Ordinul Ministerului Sănătății și să-l pună pe masa medicului de familie. „Acel ordin spunea că medicii trebuie să se deplaseze de două ori pe săptămână la persoanele cu dizabilități de grad sever, dar și să ofere medicamente compensate”, explică ea. „Noi, persoanele cu dizabilități, avem nevoie de medici și de medicamente compensate, ca să nu ajungem să împărțim mica indemnizație astfel, să putem și supraviețui”, completează ea.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2019, numărul estimat al persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova constituia 177 de mii. Majoritatea locuiesc în zonele rurale, unde de multe ori nu au acces la serviciile medicale de care au nevoie, se arată în studiul realizat de Keystone Moldova. Fiind rugate să-și aprecieze starea de sănătate, 75% din persoanele cu dizabilități chestionate au menționat că au o stare de sănătate rea sau foarte rea.
Mulți (77%) dintre cei intervievați în cadrul cercetării au declarat că în perioada pandemiei le era frică să se infecteze în timpul vizitei la medic. De asemenea, alte probleme cu care s-au ciocnit au fost rândurile interminabile la specialiști, lipsa infrastructurii, dar și lipsa banilor.
Conform studiului, ponderea persoanelor cu dizabilități care au amânat serviciile medicale din cauza pandemiei este mai mare decât în cazul celorlalte persoane. Astfel, 22% din persoanele cu dizabilități au amânat vizita la medicul specialist, 18% au amânat vizita la medicul stomatolog, 17% au amânat vizita la medicul de familie, 17% au amânat vizita la serviciile diagnostice, 14% au amânat intervențiile chirurgicale, 13% au amânat administrarea unor medicamente, 9% au amânat procurarea unui echipament medical.
„Dacă pot răbda – mai stau”
*Sergiu a aflat că are HIV în urmă cu 11 ani. De atunci, a învățat să trăiască după anumite reguli care să-i asigure o viață obișnuită și liniștită. Pandemia l-a luat prin surprindere. „Nu știam cu ce se mănâncă această situație de incertitudine”, spune bărbatul, care a redus pe cât posibil vizitele la medici. Chiar și atunci când avea nevoie, prefera să rămână acasă. „Îmi ziceam că dacă pot răbda, să mai stau. Mă temeam mult de virus. Nu știam cum aș fi trecut de el, dacă m-aș infecta. Dar am avut noroc”, adaugă Sergiu, zâmbind larg.
Potrivit datelor oficiale, în 2020, în Republica Moldova erau înregistrate 13.706 de persoane cu HIV. Majoritatea sunt persoane tinere, de vârstă reproductivă, sexual active.
În contextul pandemiei COVID-19, persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA au întâmpinat aceleași dificultăți ca și restul populației din țară. Unicul aspect care a rămas neafectat, inclusiv în starea de urgență, a fost tratamentul antiretroviral. Chiar și în situațiile când persoana cu HIV nu se putea deplasa la instituția medicală pentru a beneficia de tratament, din cauza restricțiilor de transport sau pentru a evita contactul social, lucrătorul social facilita accesul în acest sens, se arată în studiul Keystone Moldova.
De fapt, analiza legislației și a politicilor în domeniu arată că această categorie de beneficiari, în comparație cu alte grupuri analizate în raport, se bucură de o acoperire mai sporită la nivel de reglementare și garanții oferite de lege. Astfel, tratamentul persoanelor HIV pozitive este gratuit și asigurat tuturor.
Virusul a șters vieți
Vera are cancer și în fiecare lună trebuie să meargă la Institutul Oncologic pentru chimioterapie. Asta a făcut și în timpul pandemiei, deși virusul devenise un monstru pe care voia să-l evite. „Soțul mă ducea și mă lua de la spital. Încercam să interacționez cât mai puțin cu oamenii. Cu toate acestea, am fost infectată deja de două ori. Prima dată a fost atât de grav, încât mă gândeam că nu mă va ucide cancerul, ci acest virus”, își amintește femeia, încercând să-și stăpânească lacrimile. Mai simte și acum frica de a se infecta, deși restricțiile au fost anulate.
La începutul pandemiei stătea închisă în casă, nu ieșea nicăieri. „Stăteam în camera de alături și cu mască pe față, când copiii veneau la noi. Știam că am plămânii obosiți de tumoare și nu mă gândeam că am să supraviețuiesc și unui virus”, explică Vera. Ea spune că pandemia a răpit viețile multor cunoscuți care aveau cancer. „Dar eu mi-am zis că am să fiu puternică, așa cum am făcut-o când am aflat că am cancer. Am nepoți și copii pentru care trebuie să rezist”, spune ea.
Așa a trecut peste momentele când stătea în spital zile în șir, fără a putea ieși pentru câteva minute afară. A stat în rânduri la medici, a fost nevoită să renunțe la vaccinuri, ca să nu întrerupă chimioterapia care trebuia făcută în fiecare lună. „Dar eu nu am renunțat, deși de multe ori era foarte greu să ajungi, să te deplasezi la medici și să faci anumite analize”, adaugă Vera.
Studiul a identificat că persoanele în îngrijire paliativă au apelat mai des, decât populația generală, la medicul de familie, medicul specialist, serviciul medical de urgență sau spital. Două treimi din respondenți au menționat că accesarea serviciilor medicale pe timp de pandemie a fost mai dificilă decât anterior situației pandemice. Fiind întrebați de ce a fost mai greu să acceseze serviciile medicale pe timp de pandemie, 14% din respondenți au indicat accesul redus la programare, 12% – frica de infectare, 7% – medicii ocupați, 6% – atitudinea proastă a cadrelor medicale, 5% – spitale arhipline. Persoanele în îngrijiri paliative au amânat vizitele la medic din cauza fricii să nu se infecteze (54%), deoarece nu au avut resursele financiare necesare (50%), nu s-au putut programa din cauza pandemiei (40%), serviciile sunt departe și nu s-au putut deplasa (28%). Doar 10% au indicat că maladia nu a fost gravă.
* Prenumele persoanei a fost schimbat.
Studiul „Accesul la sănătate a grupurilor vulnerabile în perioada pandemică” a fost realizat în perioada aprilie-iunie 2021, pe un eșantion de 1805 respondenți, inclusiv 1205 populație generală, 207 persoane cu dizabilități, 216 persoane cu diabet zaharat, 206 persoane în îngrijire paliativă. Raportul integral poate fi accesat aici.
Acest studiu a fost realizat de organizația Keystone Moldova din sursele financiare ale Fundației Soros Moldova/Departamentul Sănătate Publică. Cercetarea cantitativă în teren a fost efectuată de Compania sociologică IData – Date Inteligente. Autorii poartă responsabilitate integrală pentru conținutul acestui raport. Raportul nu întotdeauna reflectă opiniile Keystone Moldova și ale Fundației Soros Moldova.
Ilustrații: Ecaterina Buruiană
