Biden: Putin primește „exact ceea ce nu dorește” iar Rusia plătește „un preț uriaș” pentru războiul din Ucraina

30 Iun. 2022, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
30 Iun. 2022, 18:00 // Actual //  Lupu Eduard

În timp ce s-a angajat să susțină Ucraina „atâta timp cât este nevoie”, președintele american Joe Biden a spus joi că războiul din Ucraina a afectat deja Rusia, susținând că răspunsul întregii lumi la fiecare criză creată din cauza invaziei arată că Vladimir Putin „obține exact ceea ce nu și-a dorit”, informează CNN.

Președintele american Joe Biden a spus că deciziile și acordurile anunțate la summitul NATO de la Madrid, Spania, arată că NATO „se deplasează într-un loc care reflectă realitățile celui de-al doilea sfert al secolului XXI”.

Președintele SUA a subliniat joi la summitul NATO de la Madrid faptul că toate încercările ale lui Vladimir Putin de a slăbi alianța militară nu au avut efectul scontat, iar cu aderarea Suediei și Finlandei NATO va fi și mai puternică, fapt ce irită Moscova.

„Suntem mai uniți ca niciodată. Și cu adăugarea Finlandei și Suediei, vom fi mai puternici ca niciodată. Ambele au armate serioase. Vom mări granița NATO cu peste 1.200 de km de-a lungul graniței dintre Finlanda și Rusia. Suedia s-a alăturat cu totul”, a mai spus Joe BIden.

Biden a punctat, de asemenea, activitatea NATO pentru a aborda creșterea prețurilor la gaze și petrol și insecuritatea alimentară care afectează diferite părți ale lumii din cauza războiului Rusiei din Ucraina.

„Am însărcinat echipele noastre să lucreze la detaliile privind plafonarea prețului la petrolul rusesc, pentru a reduce veniturile lui Putin fără a-i afecta pe americani și pe alții la pompa de benzină. Vom încerca să folosim fondurile provenite din tarifele la produsele rusești pentru a ajuta Ucraina să se reconstruiască. Am angajat peste 4,5 miliarde de dolari, mai mult de jumătate din această sumă din partea Statelor Unite, pentru a aborda insecuritatea alimentară, precum și criza imediată cauzată de războiul rusesc”, a precizat liderul de la Washington.

Președintele american Joe Biden apreciază că războiul din Ucraina a afectat deja Rusia într-o măsură foarte mare.

„Uitați-vă la impactul pe care războiul din Ucraina îl are asupra Rusiei. Au fost nevoiți să renunțe la datoria națională pentru prima dată în ultimii peste o sută de ani. Au pierdut 15 ani din câștigurile pe care le-au obținut în ceea ce privește economia lor. Se află într-o situație în care au probleme cu exporturile.

Vor avea probleme în a menține producția de petrol, deoarece nu au tehnologia necesară pentru a o face. Și, de asemenea, se află într-o situație similară în ceea ce privește sistemele lor de armament și unele dintre sistemele lor militare”, a declarat Joe Biden la o conferință de presă care a încheiat summitul NATO de la Madrid.

„Așa că ei plătesc un preț foarte, foarte mare pentru asta”, a conchis Biden.

Și nu în ultimul rând, președintele american Joe Biden a pus creșterea prețurilor la gaze și penuria alimentelor pe tot globul pe seama invaziei Ucrainei de către Rusia.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

01 Mai 2024, 14:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
01 Mai 2024, 14:53 // Actual //  Lupu Eduard

O parte dintre recenzorii lucrează și astăzi, 1 mai – Ziua Muncii, însă în funcție de cum și-au panificat activitatea, a declarat pentru BANI.MD, șeful Biroului Național de Statistică, Oleg Cara.

„Unii dintre ei își pot lua zile libere în cursul săptămânii și lucrează în weekend. Orarul e flexibil pentru fiecare în parte”, a mai spus Cara.

Întrebat dacă de Paștele Blajinilor, recenzorii vor merge prin cimitire, Oleg Cara a spus că: „ este exclus acest lucru. Sunt stabilite locuri speciale unde populația este intervievată: în fața blocului, în fața porții casei”.

Aproape 600 de mii de locuinţe şi 860 de mii de persoane din Republica Moldova au fost recenzate, până acum, în cadrul Recensământului populaţiei şi locuinţelor.

Recensământul populației și locuințelor 2024 în Republica Moldova se desfășoară în perioada 8 aprilie – 7 iulie, în întreaga țară. Conform legislației, cetățenii sunt obligați să răspundă la întrebările recenzorilor și să ofere răspunsuri corecte. La rândul lor, autoritățile sunt obligate să asigure confidențialitatea răspunsurilor acordate.

Recenzorul va efectua 5 vizite la domiciliu. În cazul în care recenzorul nu găsește pe nimeni acasă, el va lăsa în căsuța poștală, în poartă sau la ușă o înștiințare privind participarea la recensământ care va conține datele de contact ale recenzorului pentru a stabili împreună o zi și o oră convenabilă pentru recenzare.

Recensământul din 2024 este al treilea la număr efectuat în Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău