image
Sursa foto: Instagram

Un apropiat al cântăreței a dezvăluit adevăratul motiv al despărțirii dintre Shakira și Pique: ”A refuzat să-i dea bani”

La începutul lunii iunie, Shakira (45 de ani) și Gerard Pique (35 de ani) s-au despărțit oficial, după 12 ani în care au format unul dintre cele mai frumoase și admirate cupluri din lume.

Chiar dacă separarea a fost făcută publică în urmă cu câteva săptămâni, cei doi nu au dezvăluit motivul despărțirii, iar presa internațională a speculat faptul că presupusele infidelități ale lui Gerard Pique ar fi făcut-o pe Shakira să ia decizia de a-l părăsi pe fotbalist.

Cu toate acestea, Roberto Garcia, fostul partener al uneia dintre surorile Shakirei, cei doi s-au despărțit din alt motiv. În ciuda faptului că pozau în cuplul perfect, artista și jucătorul de fotbal nu se mai înțelegeau de câteva luni, iar o despărțire era iminentă, problemele financiare fiind, de fapt, adevăratul motiv al separării.

Potrivit fostului cumnat al cântăreței din Columbia, Pique i-a cerut o sumă mare de bani Shakirei pentru a începe o nouă afacere, însă artista, la îndemnul părinților săi, a refuzat. Atunci s-a produs ruptura dintre ei, iar până la despărțire a mai fost doar un pas.

”Conform unei persoane foarte apropiate de ei, a fost o problemă financiară între ei. Se pare că Pique a rugat-o pe Shakira să-i ofere bani pentru o investiție majoră, iar familia cântăreței a refuzat să-i dea. Ei nu și-au pus banii la comun și contribuiau în mod egal la cheltuielile de zi cu zi”, a declarat Roberto Garcia, citat de Marca.

De când cei doi s-au despărțit, presa spaniolă a scris despre finalul relației și multe lucruri din interior au început să iasă la iveală. Unul dintre ele ar fi porecla pe care prietenii lui Gerard Pique i-au dat-o artistei din Columbia: "La Patrona", în traducere ”patroana” sau ”șefa”.

Jurnalista Lorena Vazquez, care are multe surse apropiate celor doi și care a făcut mai multe dezvăluiri de "insider" a spus acum și motivul pentru care Shakira a primit această poreclă din partea amicilor lui Gerard Pique.

"Tot anturajul lui Gerard Pique o cunoaște pe Shakira drept 'patroana', pentru că ea nu a avut niciodată o atitudine ok cu prietenii fotbalistului. Nu a intereacționat prea mult cu prietenii de o viață ai lui Pique, nici măcar cu soțiile jucătorilor de la Barcelona. Iar asta a fost o problemă pentru cuplu, încă de la început.", a afirmat Lorena Vazquez.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: