Monica Babuc vine cu dezvăluiri, după anunțarea reformei universităților: Am asistat la o bătaie aproape, între doi rectori, care mai nu s-au luat la pumni pentru abiturienți

Fosta ministră a Educației, Monica Babuc, susține reforma în învățământul superior, care presupune comasarea mai multor universități din țară, dar adaugă că unele prevederi, cum ar fi păstrarea ASEM, „stârnesc întrebări”. „29 de universități (19 publice și 10 private) este un lux nepermis pentru țara noastră. Este clar că atunci când într-o singură țară există, de pildă, profil economic în 10 universități și profil juridic în 17, instituțiile de învățământ superior se vor bate crâncen pentru fiecare student, făcând tot ce-i posibil ca să-și pună piedici una-alteia la capitolul atractivitate. Am asistat la o asemenea bătălie (aproape bătaie) între doi rectori de instițutii superioare de învățământ, care în biroul ministrului mai nu s-au luat la pumni la propriu, învinuindu-se reciproc de manipulare și racolare incorectă de abiturienți. A fost penibil…”, a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Monica Babuc.

Foto: UNIMEDIA
„- Cuvântul reformă deja stârnește repulsii, știu asta. Dar cât nu am încerca să ne ascundem după deget, esența problemei rămâne aceeași: într-o țară ca RM, cu indicele demografic în continuă descreștere, cu micșorarea an de an a numărului de absolvenți care au susținut bacalaureatul și implicit au aplicat la universități, (numărul studenților în RM s-a înjumătățit în ultimii 10 ani: 2009 - 110 mii ; 2019 - 52 mii de studenți) cu o situație financiară de departe simplă - 29 de universități (19 publice și 10 private) este un lux nepermis pentru țara noastră.

Este clar că atunci când într-o singură țară există, de pildă, profil economic în 10 universități și profil juridic în 17, instituțiile de învățământ superior se vor bate crâncen pentru fiecare student, făcând tot ce-i posibil ca să-și pună piedici una-alteia la capitolul atractivitate. Am asistat la o asemenea bătălie (aproape bătaie) între doi rectori de instițutii superioare de învățământ, care în biroul ministrului mai nu s-au luat la pumni la propriu, învinuindu-se reciproc de manipulare și racolare incorectă de abiturienți. A fost penibil…

- Îmi amintesc și de nemulțumirea vădită de numărul mare de burse pentru studii oferite de România, invocându-se necesitatea ca statul să protejeze propriile universități: părtași ai unei concurențe sănătoase în teorie unii reprezentanți ai administrațiilor universitare autohtone își schimbau pe loc opinia, pedalând pe patriotism local și uitând că tinerii au căutat mereu instituții cu notorietate internațională, care le puteau oferi cunoștințe temeinice pe măsura provocărilor timpului.

- Finanțarea universităților era și ea un handicap de prima mărime în dezvoltarea învățământului universitar. Astfel, costul studiilor per student în universitățile moldovenești era de 26.400 lei în 2017 de exemplu, iar taxele pentru studii nu acopereau nici a treia parte din costul mediu al studiilor per student, diferența de peste 80% și mai mult fiind achitată indirect de bugetul de stat.

- Conexiunea dintre învățare și cercetare în universitățile din Republica Moldova practic inexistentă: studenții și cadrele didactice universitare nu erau în niciun fel racordate (cu unele excepții, care oricum nu excludeau regula) la cercetarea efectuată în instituțiile de profil ale Academiei de Științe din Republica Moldova.

Tocmai de aceea, încă în mandatul Guvernului Filip am avut discuții serioase cu experți naționali și internaționali, cu reprezentanții mediului universita și academic, cu specialiștii din Minister în ceea ce privește reforma învățământului universitar.

În acest sens au fost elaborate o serie de documente precum “Viziunea reformării sistemului de învățământ superior în Republica Moldova”(2018) care au formulat propuneri în vederea realizării reformei. O bună parte din acestea s-au regăsit în reforma anunțată ieri de Ministerul Educației și Cercetării și noi, cei de la PDM, considerăm această reforma necesară și actuală!

Totodată, nu putem să nu atragem atenția celor de la MEC, dar și guvernării în general, asupra unor lacune ale actualului proiect:

- Ceea ce este evident în momentul anunțării reformei este că aceasta s-a desfășurat fără o transparență absolut necesară în asemenea cazuri, fără discuții publice cu toți factorii interesați și fără o comunicare bazată pe argumente cu societatea. Acest lucru poate prejudicia viteza, dar și calitatea reformei, care și așa nu va fi una ușoară.

- Unele prevederi ale structurii propuse în urma fuzionării suscită întrebări și nedumeriri firești. Este cazul Universității de Stat Agrare, în primul rând, subordonată Universității Tehnice din Moldova. Universitatea Agrară este unica instituție de profil agrar din RM, care are competența unică de a forma specialiști în agricultură, dar și a fondat de-a lungul anilor școli de cercetare performante în domeniul horticulturii, viticulturii, medicinii veterinare, etc, etc, strâns legate de domeniile de gestiune ale Ministerului Agriculturii. Este o paralelă clară cu Universitatea de Medicină și Farmacie, unică și ea în profilul său și subordonată (firește) Ministerului Sănătății. Totuși, în cazul primei s-a procedat la fuziune, în cazul celei de-a doua s-a păstrat cursul firesc al conexiunii pregătirii specialiștilor din domeniu cu Ministerul de resort.

- Stârnește întrebări și păstrarea Academiei de Studii Economice, care altă dată a fost desprinsă din circuitul Universității de Stat din Moldova, și a absorbit Institutul de Cercetări în domeniul Economiei. Universitatea de Stat din Moldova a avut întotdeauna (și are!) Departament de studii economice, nu era oare firesc ca ASEM să revină la alma mater și să nu lupte cu USM pentru studenții de la economie? Căci bătălia despre care vorbeam aici se dădea…Sau, noul rector pur și simplu a reușit să-și adjudece și actuala, dar și precedenta funcție?…

- Este exact la fel cum Universitatea Pedagogică “Ion Creanga” a dispus destul de eficient, pe parcursul multor ani, de o Facultate de educație fizică și sport cu profil pedagogic: nu aici ar fi fost mai potrivit locul Institutului de Stat de Educație Fizică și Sport?

- Fuziunea Institutelor de cercetare de profil ale Academiei de Științe cu Universitățile în care se regăsesc aceste profiluri este o acțiune benefică, pe care am prevăzut-o încă atunci când a demarat reforma Academiei de Științe. Lipsa acestei conexiuni prejudicia serios atât învățământul universitar, cât și cercetarea în Academie. Avem anual o diminuare serioasă a numărului și așa destul de modest de cadre tinere de cercetători, care nu doar renunță la salarii necompetitive în Academie, dar nici nu și-au format gustul unor cercetări aprofundate în cadrul studiilor universitare.

Totuși, fuziunea dintre instituții de învățământ superior și fuziunea dintre universități și instituțiile academice de cercetare sunt lucruri diferite și in acest sens nu cunoaștem dacă există o strategie bine definită a acestei fuziuni de la urmă.

- Reforma va crea, fără niciun dubiu, destule riscuri pentru angajarea tuturor cadrelor didactice universitare și acest lucru iarăși trebuie depășit cu multă abilitate și consecvență! Și aici iarăși constatăm lipsa de garanții anunțate de MEC în acest sens. Reforma nu trebuie să prejudicieze viața universitarilor! Din contra, trebuie să le aducă pedagogilor și cercetătorilor perspective clare și optimiste.

Susținând reforma învățământului universitar considerăm absolut necesar să atragem atenția guvernării asupra necesității de a comunica mai eficient cu societatea și a diminua prin comunicare riscurile și lacunele reformei propuse.

Menționăm, că echipa PDM a lucrat în acest sens la o reformă treptata, bazată pe cifre și pe indicatori de calitate, care trebuie analizați minuțios și la rece. Și care, fără nicio îndoială, trebuie consultată permanent cu socitatea moldovenească” a punctat Monica Babuc.

La 27 iunie, Ministerul Educației și Cercetării anunța despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani”. Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior.

Ministrul Educației, Anatolie Topală, susține că anunțul privind reforma în învățământul superior „este intenția autorităților și nu e o decizie” și dă asigurări că înainte de a fi făcută publică informația acesta a discutat cu toți rectorii și directorii instituțiilor de cercetare. Ministrul a explicat și ce se va întâmpla cu cadrele didactice instituțiilor care vor fi absorbite.

Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, a criticat intenția autorităților privind reforma în sistemul de învățământ superior. „Sunt sigur că va veni timpul când normalitatea va fi restabilită în sistemul învățământului superior din țara noastră, dar mă întreb, cine va purta responsabilitate pentru gafele comise în acești ani, pentru închiderea universităților cu valoare de simbol, pentru pagubele sufleteşti şi materiale?”, se întreabă acesta.

Și deputatul BCS Vlad Batrîncea a criticat „procesul de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova”, anunțat de Ministerul Educației. „Stranie logică: resursele suplimentare pentru ministere noi, Cancelaria de Stat, Curtea constituțională etc. sunt. Iar pentru instituțiile de știință și educație bani nu sunt. Cât nu este târziu, Ministerul Educației, Guvernul trebuie opriți”, a scris Batrîncea.


Pub