Dodon, cu sesizări la Procuratură și Judecătorie pe Dorin Compan: Procuror docil al regimului Plahotniuc, repus ilegal în funcție de Robu. Cer explicații despre „tranzacție”
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a depus o sesizare la Procuratura Generală, dar și Judectoria Chișinău (sediul Rîșcani) pe procurorul Compan Dorin care potrivit lui este „docil regimului Plahotniuc, care a contribuit la subjugarea justiției, intentând dosare la comandă pentru a menține frica și supunerea față de regim”. Astfel, Dodon solicită eliberarea copiei încheierii motivate și a tranzacției de împăcare între acesta și PG, prin care a fost repus în funcție. „O nouă „coincidență” este faptul că judecătorul care a confirmat așa numita tranzacție de împăcare a lui Compan, este printre judecătorii care nu a fost refuzat de Maia Sandu pentru numirea în funcție de magistrat până la atingerea plafonului de vârstă”, a mai menționat Dodon.
Foto: Captură de ecran
„Ori e criză serioasă de personal la procuratură, ori procurorii cu experiență și onești înțeleg prea bine ce se întâmplă și nu vor să fie implicați în dosarul politic care-l ticluiește guvernarea împotriva mea. Cum altfel poate fi explicat faptul că, din tot sistemul procuraturii i-ați găsit sau convins anume pe Petru Iarmaliuc și Dorin Compan pentru instrumentarea dosarelor de rezonanță? Cât de credibil poate fi procurorul Iarmaliuc Petru, numit contrar prevederilor legale, fără experiența profesională cerută de Legea cu privire la Procuratură, pentru poziția de procuror în procuraturile specializate, prin utilizarea unor șmecherii juridice. Or procedura de delegare nu conferă nici unui candidat experiență sau profesionalism în avans, acestea se obțin doar prin ani de activitate. Sau procurorul Compan Dorin, docil regimului Plahotniuc, care a contribuit la subjugarea justiției, intentând dosare la comandă pentru a menține frica și supunerea față de regim ori pentru a regla conturile personale ale lui Plahotniuc. Toată lumea ține minte cine a instrumentat dosarul împotriva lui Andrei Usatîi și altor 30 persoane, numit generic „dosarul medicilor” sau (pornit la comanda lui Plahotniuc pentru ca să lovească în echipa lui Filat), dosarul împotriva Viceministrului economiei Valeriu Triboi și multe altele.

Cât de integru și independent în acțiuni poate fi un procuror a cărei legătură cu actualul Procuror general interimar se confirmă prin așa „coincidențe” cum ar fi: numirea în afara oricărui concurs la funcția de șef adjunct PCCOCS în 2019, de îndată ce Robu a devenit Procuror general interimar sau reîncadrarea enigmatică în sistemul procuraturii, în februarie 2022, dirijată la fel de Robu. Apropo, reîncadrarea în funcție prin „tranzacții de împăcare” este contrară legii și practicii judecătorești naționale, fapt confirmat și prin decizii ale instanțelor ierarhic superioare. Așadar, „cazul Compan” este prima și ultima excepție (ilegală) de acest fel. La SIS și Procuratura generală sunt destule informații în privința averii și intereselor acestui procuror, informații cu care, probabil, este „motivat” Compan să-mi instrumenteze un dosar fals. Apropo, cumnatul lui Compan din același clan de procurori, procurorul Victor Furtună, propus de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a instrumentat în mod fraudulos cazul lui Stoianoglo, criticat recent de structurile Consiliului Europei.

Sunt sigur că nu doar eu, avocații mei, ci și societatea și ambasadorii care vor sa înțeleagă, suntem curioși să aflăm de ce anume acești procurori au fost selectați pentru a instrumenta dosarul în privința mea. În încercarea de a face lumină pe aspectele expuse mai sus, am formulat aceste solicitări la adresa Procuraturii generale și Judecătoriei Chișinău. Răspunsurile acestora le voi face public pentru toți cei interesați.

P.S. O nouă „coincidență” este faptul că judecătorul care a confirmat așa numita tranzacție de împăcare a lui Compan, este printre judecătorii care nu a fost refuzat de Maia Sandu pentru numirea în funcție de magistrat până la atingerea plafonului de vârstă. Iar procurorul care a reprezentat Procuratura generală în „Cazul Compan”, urmează să fie promovat de Eduard Bulat la Consiliul Superior al Procurorilor. P.P.S. Vor urma și alte dezvăluiri interesante despre ceea ce se întâmplă în culoarele Justiției și procuraturii, clanurile Musteață și Bulat. Sper să fie utile în contextul pretinsei „reforme a justiției”, care deja pare să fie o bulă de săpun, pe care guvernarea PAS o „sparge”, a declarat Dodon. 



Fostul șef de stat, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Decizia a fos luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Jurnaliștii au fost din nou ținuți la ușa instanței mai mult timp, de o pază privată, la începutul ședinței pe cazul fostului șef de stat, Igor Dodon. Procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, a cerut ofițerilor să permită accesul jurnaliștilor. „E ședință publică, au tot dreptul”, a spus acesta.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a primit demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arest. „De obicei, procedura, în 90% din cazuri, se face prin avocați sau poștă electronică. M-au invitat fiindcă vor show”, a spus Dodon.

Procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea Galinei Dodon, soția fostului șef de stat, Igor Dodon. Totodată, procurorul de caz a aplicat în privința acesteia măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile.

Galina Dodon, soția fostului șef de stat, Igor Dodon, a spus că i s-a deschis un dosar politic. Declarația a fost făcută după ce a fost audiată de procurori. „Am fost pusă sub învinuire- complice, pentru îmbogățire ilicită, fără probe”, a spus aceasta.

Nicolae Posturusu, avocatul lui Igor Dodon, a acuzat procurorii anticorupție de minciună. „Dacă în cazul perchezițiilor la domiciliu aceștia ne-au sugerat că pozele puteau fi făcute și răspîndite de către avocați, astăzi, ne-au uimit cu niște bîlbîieli geografice”, a scris acesta pe Facebook. Reacția vine după ce ieri PA a negat informația precum că soția lui Igor Dodon, Galina Dodon, ar fi fost oprită în trafic, pe drum, când mergea cu copiii la lecția de şah, pentru a i se înmâna citația ca să fie pusă sub învinuire.


Pub