Comisia Excepțională Chișinău îi cere Guvernului să retragă din instanță contestația pe tariful în transport. Ceban: Nu mergeți împotriva propriului popor

Comisia pentru Situații Excepționale Chișinău solicită Guvernului să renunțe la contestația depusă în instanța de judecată împotriva deciziei privind majorarea tarifelor în transportul public din capitală. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei Ion Ceban. 

Foto: UNIMEDIA

„Astăzi s-a întrunit Comisia Situații Excepționale Chișinău. A fost audiat raportul Direcției Transport și Căi de Comunicație privind riscurile atestate în cazul unei eventuale decizii de suspendare a ajustării tarifului în transportul public.

S-a constatat că situația în domeniu e gravă și în cazul în care nu s-ar fi intervenit urgent pentru ajustarea tarifului la transportul public, am fi ajuns la o situație de faliment a întreprinderilor RTEC și PUA. Inclusiv, dacă nu se ajustează prețurile, există riscul suspendării acestor servicii pentru cetățeni.

Aceste modificări nu au avut loc din 2009, iar în ultima perioadă prețurile mari la benzină, motorină, energie electrică, gaz, piese de schimb și mentenanța unităților de transport - au crescut de zeci de ori.

Contestarea de către Cancelaria de Stat a actului administrativ privind ajustarea tarifului este o ingerință în treburile Administrațiilor Publice Locale şi de sfidare a legii, or așa acțiuni nu au mai fost făcute, deşi Guvernarea a majorat prețurile la călătoria în transportul interurban, dar şi în transportul din mai multe oraşe din republică.

Solicitarea Guvernului către instanță, de anulare a tarifului în transportul public din capitală, este un atac politic fără precedent asupra autonomiei locale, în afara cadrului legal, dar și cu încălcarea obligației Guvernului, asumate inclusiv la nivel internațional, de a colabora cu bună-credință cu municipalitatea și toate APL-urile din Republica Moldova.

CSE a solicitat Guvernului să renunțe la acțiunea ilegală. Așteptăm răspunsul Guvernului. Nu mergeți împotriva propriului popor!

Oamenii au înțeles că odată cu ajustarea tarifelor, unificarea prețului la transportul public şi procurarea abonamentelor pentru toate tipurile de călătorii este mai mult un avantaj decât un dezavantaj. Curând va fi publicată și decizia”, a declarat Ion Ceban. 

Călătoria cu transportul public costa 6 lei din 1 iulie, în mun. Chișinău, conform noii metodologii aprobate de Consiliul Municipal Chișinău, în cadrul ședinței din 13 iunie. Cu abonamentul procurat se va putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă persoana schimbă transportul de pe troleibuz sau autobuz, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat, anunță Primăria capitalei.

Totodată, 200 de mii de pensionari, 40 de mii de copii și elevi până în clasa 5-a, precum și 18 categorii de persoane, inclusiv vulnerabile, vor călători gratuit.


Pub