Crează impact prin implicare

20 Iul. 2022, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Iul. 2022, 11:31 // Actual //  MD Bani

Împreună creăm impact! Aceasta este denumirea, dar și motto-ul unui eveniment de socializare și networking la care au participat mai mulți reprezentanți ai societății civile și antreprenori sociali, care contribuie la dezvoltarea țării. Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectelor „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova” și „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina”.

Evenimentul a avut rolul de a crea punți de socializare între beneficiarii celor două proiecte dar și de conectare a acestora cu potențiali investitori și donatori.

 

„Scopul evenimentului este crearea legăturilor și conexiunilor dintre toți reprezentanții societății civile pentru a ne dezvolta împreună și pentru a crea impact. Genericul evenimentului este „Împreună creăm impact” și ne-am dorit foarte mult ca beneficiarii celor două proiecte să se cunoască mai bine”, punctează Ana Ciurac, coordonatoare de proiecte a Fundației Est-Europene.

Elena Nofit, comunicatoarea centrului Contact consideră că astfel de evenimente permit crearea de noi conexiuni și au posibilitatea să-ți spună istoria.

„Acest eveniment răspunde la nevoile beneficiarilor EUnlocking de consolidare a capacităților, de creare a parteneriatelor naționale și regionale, a conexiunilor cu unele platforme de socializare, prin intermediul cărora să-și spună istoria, provocările, succesul și chiar eșecul. Am invitat la eveniment și potențiali investitori, donatori din mediul de afaceri, care ar putea fi partenerii lor în dezvoltarea afacerilor sociale pe care le implementează sau pe care le dezvoltă”, subliniază Elena Nofit, comunicatoarea centrului Contact.

Reprezentanții societății civile spun că sunt deschiși spre noi oportunități de colaborare.

„Parteneriatele reprezintă unul dintre cele mai importante elemente pe care trebuie să-l explorăm deoarece ne ajută foarte mult să înțelegem mai bine provocările și problemele pe care le abordăm prin intermediul proiectelor noastre din diverse puncte de vedere”, declară Corina Erhan, directoare A.O. „Agenția de Dezvoltare Rurală – Centru”.

Și Victoria Boțan, specialistă la A.O. „Motivație” accentuează importanța colaborării cu societatea civilă.

„Colaborarea cu societatea civilă este foarte importantă, deoarece doar astfel putem obține rezultatul scontat. Noi suntem deschiși spre noi acțiuni de cooperare, pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilități din Moldova să fie respectate”, afirmă Victoria Boțan, specialistă, A.O. „Motivație”.

Proiectele „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova” și „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina” sunt finanțate de Uniunea Europeană și cofinanțate de Suedia.

Realitatea Live

09 Mai 2024, 20:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Lupu Eduard
09 Mai 2024, 20:59 // Bani și Afaceri //  Lupu Eduard

Rușii bogați care au intrat sub sancțiuni occidentale după izbucnirea războiului din Ucraina au început să-și transfere treptat activele înapoi acasă, temându-se de o posibilă naționalizare a afacerilor lor, au declarat doi miliardari ruși pentru Bloomberg, sub protecția anonimatului. Potrivit unuia dintre ei, sunt forțați să-și desfășoare afacerile numai în Rusia și încearcă să nu se gândească la posibilele riscuri ale confiscării bunurilor.

Un alt antreprenor care a fost sancționat și și-a returnat bunurile în patria sa a remarcat că acum el și familia sa își vor construi o nouă viață în Rusia.

Agenția clarifică faptul că Cipru și Elveția, după declanșarea invaziei ruse, au introdus o interdicție privind furnizarea de servicii pentru administrarea trusturilor de familie, ai căror fondatori sau beneficiari sunt cetățeni ruși. Alți ruși bogați caută să-și mute averea în „țări prietene” precum Emiratele Arabe Unite, dar cei mai mulți miliardari sancționați au optat să-și mute bunurile acasă.

Averea combinată a celor 26 de ruși de pe lista de miliardari Bloomberg este estimată la aproximativ 350 de miliarde de dolari. Vârsta medie a acestor oameni este de 63 de ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău