image
Sursa foto: Negre de la Fautor Winery

Negre de la Fautor – cel mai bun vin roșu din lume; Istoria, tradițiile și legendele noastre, într-un singur pahar

Fautor „Negre” 2017 este, oficial, cel mai bun vin roșu din lume. Onorabila distincție este cu atât mai importantă, cu cât vine din partea uneia dintre cele mai prestigioase competiții – Concours Mondial de Bruxelles. La sesiunea „Roșu & Alb”, ediția 2022, „Negre” a fost în topul clasamentului vinurilor roșii alese dintr-un total de 5 mii de vinuri din întreaga lume.

„Negre ”– identitate și terroir exprimate în arome și gusturi

„Negre” este un vin roșu de cupaj produs din două soiuri autohtone — Feteasca Neagră și Rara Neagră. Maturat în butoaie din lemn de stejar timp de 12 luni, vinul a căpătat un caracter puternic, o culoare rubinie, o aromă îmbătătoare de fructe roșii coapte și un gust condimentat și catifelat.

„Negre” este vin de excepție care îmbină armonios și echilibrat finețea soiului Feteasca Neagră și vigoarea soiului Rară Neagră. Elementele gustativ-olfactive ale strugurilor au dat naștere și denumirii „Negre”, iar rândunica imprimată pe etichetă este simbolul soiului Feteasca Neagră, numit în popor și „Coada rândunicii” sau „Păsăreasca neagră”.

Vinul poartă amprenta terroir-ului din microzona Tigheci, amplasată în proximitatea rezervației peisagistice Codrii Tigheciului si Teraselor râului Prut. Aici, podgoriile care se întind pe o suprafață de 350 de hectare sunt atent îngrijite, scăldate generos de soare și dau naștere strugurilor cu un gust catifelat și delicat. De aici își iau sursa vinurile cu o identitate puternică și temperament semnate cu mândrie de familia vinăriei Fautor, care ne duc faima în întreaga lume.

NEGRENEGRE

Fautor Winery – o vinărie de generație nouă

Având o istorie viticolă cu dată recentă, Fautor Winery a fost fondată la sfârșitul secolului al XX-lea de o familie care și-a propus să creeze Vinuri inedite, pentru a oferi o explozie de emoții. Implicarea fiecărui membru al familiei în producerea vinurilor este reconfirmată și de logo-ul vinăriei: dublul „F” semnifică „Familia Fautor”, susținând siguranța și încrederea consumatorului în calitatea produsului finit.

Numele „Fautor” provine din limba latină și înseamnă „creator” – simbol al muncii depuse în podgorii și vinărie pentru crearea vinurilor care inspiră.

Vinăria se axează pe producerea vinurilor de calitate premium, care an de an obțin distincții la nivel internațional și se bucură tot mai mult de aprecierea consumatorilor din diverse țări.

Fautor Winery este „Cea mai premiata companie vinicolă din Republica Moldova”, obținând cel mai mare număr de medalii la concursurile internaționale. De asemenea, vinurile din portofoliul Fautor Winery au obținut punctaje înalte din partea lui Robert Parker – cel mai influent și mai respectat expert internațional în domeniul vinului. Aprecierea inalta in plan mondial a vinurilor Fautor constituie un atu important în promovarea industriei vitivinicole din Moldova.

VINVIN

Descoperă vinurile Fautor!

www.fautor.wine | facebook.com/FautorWinery

Noutăţile partenerilor

comentarii: