Șeful MoldovaGaz: 85% din banii încasați de la consumatori sunt transferați Gazpromului. Doar 15% rămân pentru cheltuielile companiei

Șeful MoldovaGaz Vadim Ceban susține că 85% din banii încasați de la consumatori sunt transferați Gazpromului și doar 15% rămân pentru cheltuielile companiei. „Suma din factură e dictată de costul de achiziție, care de noi depinde într-o măsură foarte mică”, a declarat Ceban în cadrul unui interviu pentru Tribuna

Foto: colaj

„Criza pe piețele energetice regionale a început mai devreme, aș spune încă în 2020, în perioada activă a pandemiei. Dar, dacă vă amintiți, în țara noastră în 2021 au fost alegeri parlamentare, după care Parlamentul nou a format o nouă echipă a Guvernului. Au fost un șir de motive obiective, care au reținut unele procese, în rezultatul cărora „Moldovagaz” a acumulat peste 600 milioane lei de devieri tarifare. Echipa Guvernului, fiind învestită, a intrat activ în administrarea proceselor inclusiv pe sectorul energetic. Deci, schimbările tarifului pentru gazele naturale din luna noiembrie 2021 au fost deja rezultatul acțiunilor întreprinse în urma prelungirii contractului cu SAP „Gazprom”, în condiții de mare impredictibilitate, iar soluționarea problemelor în sectorul de gaze naturale a implicat și conducerea Guvernului. Înțelegerea cu furnizorul gazelor naturale a oferit baza necesară regulatorului să adopte tarifele actualizate.

Criza pe piețele energetice e un fenomen mult peste Moldova. Suntem un element extrem de mic în această infrastructură globală și tot ce putem face – e să ne adaptăm și să construim relații bazate pe încredere și respect reciproc cu partenerii externi.

Sunt de acord că, creșterea prețurilor produce efecte nedorite, și „Moldovagaz” cel mai puțin își dorește așa o evoluție. Nu ne dorim să fim priviți prin prisma sumei din factură – ne dorim să fim priviți prin prisma siguranței și calității serviciilor prestate de noi, pentru că anume de astea noi suntem direct responsabili. Suma din factură e dictată de costul de achiziție, care de noi depinde într-o măsură foarte mică. Din suma încasată de la consumatori, în mod normal, deja peste 85% pleacă direct la furnizorul de gaze. În administrarea noastră rămân doar circa 15%, care sunt folosite pentru mentenanța, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii și serviciilor, și întreținerea echipei. Dacă suntem eficienți în aceste activități, putem genera profit pentru acționari.

Azi, în condițiile când tarifele nu acoperă costul de achiziție, „Moldovagaz” acumulează devieri financiare negative, și pentru a nu admite acumularea datoriilor față de furnizor, e nevoită să direcționeze mijloacele obținute de la activitățile de transport și distribuție la acoperirea cheltuielilor de furnizare, ceea ce presupune în sine o subvenționare încucișată”, a declarat Vadim Ceban.

Consumatorii care au facturi restante la gaz riscă să fie debranșați, din 1 august. Decizia CSE ce interzicea debranșarea expiră, anunță șeful Moldovagaz, Vadim Ceban.

Tariful la gaz din 1 iunie este de 18,62 lei, cu TVA


Pub