image
Sursa foto: Parlament.md

Problemele foștilor deportați, discutate astăzi la Parlament; „Dacă uităm ce s-a întâmplat, istoria ar putea să se repete”

Un grup de persoane care au fost supuse deportărilor staliniste au avut astăzi o întrevedere la Parlament cu deputata Eugenia Cojocari și secretara comisiei Cultură, educație, cercetare, tineret și mass-media Angela Munteanu-Pojoga. Potrivit unui comunicat emis de serviciul de presă al Parlamentului, deportații au venit să discute problemele cu care se confruntă și soluțiile care i-ar putea ajuta în această situație

Angela Munteanu-Pojoga a amintit că Guvernul împreună cu deputații PAS sunt autorii unui proiect de lege, care a permis ca și cetățenii deportați, care s-au născut în lagărele de deportare sau în drum spre zonele în care au fost deportați, să aibă statutul de deportați și să obțină toate drepturile conexe în acest context.

Parlamentara a menționat că este de baștină din Ciuciuleni, localitate de unde au fost deportate sute de persoane. „Printre persoanele deportate au fost multe rude și apropiați de ai mei, de aceea înțeleg foarte bine durerile voastre. Pentru întreaga noastră societate este foarte important să nu uităm despre asemenea lucruri, pentru că, dacă le uităm, s-ar putea să se repete”, a menționat Angela Munteanu-Pojoga.

Propunerile și sugestiile enunțate de către deportați în timpul ședinței urmează să fie trimise spre examinare factorilor de decizie din domeniu și instituțiilor responsabile, se mai spune în comunicatul instituției.

Între anii 1940 – 1953, au avut loc trei valuri de deportări pe teritoriul țării noastre. Potrivit estimărilor, sute de mii de persoane au avut de suferit în urma acestei forme a represiunii politice, puse în practică de autoritățile sovietice.

Noutăţile partenerilor

comentarii: