Tariful majorat la transportul din capitală a ajuns în judecată. Ce spune viceprimarul de Chișinău

Decizia Consiliului Municipal Chișinău, prin care s-a decis majorarea tarifului la călătoriile cu transportul public, a fost contestată în instanță. Despre asta a anunțat Ilie Ceban, viceprimarul de Chișinău, în cadrul ședinței Primăriei. „Au de suferit ambele parcuri”, a precizat acesta.

Foto: colaj

„Săptămâna trecută a fost contestată decizia CMC și dispoziția primarului general, Ion Ceban prin care au fost aprobate noile tarife la transportul public. Este depusă deja în instanță, este o procedură diferită decât deobicei practica Cancelaria de Stat una legală, urma să fie o notificare în adresa Primăriei, acordarea 30 de zile pentru emiterea unui răspuns, de această dată s-a decis deodată in instanță.

Noi am examinat acest contestații și vedem un caracter altul decât legal, vom prezenta poziția Primăriei și vom lupta să fie menținută decizia”, a spus acesta.

Acesta a mai adăugat că 15 mii de persoane au procurat acest abonament.

Lista punctelor de vânzare a abonamentelor pentru călătoria în transportul public municipal o puteți găsi pe site-ul Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație https://dgtpcc.md , pe site-ul www.rtec.md al Regiei Transport Electric Chișinău, cât și pe site-ul www.autourban.md al Parcului Urban de Autobuze.

Sâmbătă, 25 iunie, noile abonamentele pentru călătoria cu transportul public au fost scoase în vânzare.

Călătoria cu transportul public va costa 6 lei din 1 iulie, în mun. Chișinău, conform noii metodologii aprobate de Consiliul Municipal Chișinău, în cadrul ședinței din 13 iunie. Cu abonamentul procurat se va putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă persoana schimbă transportul de pe troleibuz sau autobuz, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat, anunță Primăria capitalei.


Pub