sâmbătă, 20 aprilie, 2024
9.2 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeDesicarea culturilor înainte de recoltare cu Imexagro - garanția unei recolte de calitate la...

Desicarea culturilor înainte de recoltare cu Imexagro – garanția unei recolte de calitate la timp

Recomandate

Desicarea înainte de recoltare este un element important în tehnologia de creștere a multor culturi agricole.

Desicarea se efectuează în scopul uscării înainte de recoltare a plantelor de cultură pentru a accelera maturarea lor uniformă, posibilitatea de a începe recoltarea cu cel puțin 5-10 zile mai devreme, precum și în cazul infestării severe a culturilor cu buruieni anuale și perene.

Pentru „curățarea” corectă a câmpului înainte de recoltare, este indicat să îl tratați cu erbicide sistemice cu acțiune totală.

În SUA și Canada, această metodă se numește „pre-harvest weed control”, adică „controlul buruienilor înainte de recoltare”. Pentru aceasta, se utilizează substanțe chimice cu mecanisme de acțiune diferite, dar cele mai populare sunt erbicidele cu substanța activă glifosat (practic doar această substanță a rămas omologată în Moldova).

Utilizarea produselor pe bază de glifosat nu numai că îmbunătățesc condițiile de recoltare, dar și reduc semnificativ numărul de buruieni perene problematice din culturile ulterioare, eliminând în același timp reapariția plantelor perene (și uneori anuale) la 1-2 săptămâni după tratament (deoarece glifosatul distruge în totalitate atât părțile aeriene cât și subterane-rădăcina) ceea ce nu se întâmplă după utilizarea produselor pe bază de diquat dibromid.

Dacă nu efectuăm desicarea, putem întâmpina o serie de probleme:

  • uscarea naturală și coacerea semințelor poate fi lentă și neuniformă;
  • vremea nefavorabilă (umiditate ridicată, ploi etc.) poate duce la o scădere a randamentului și a calității recoltei cu pierderi de până la 15-25%, adică cu cât recoltarea se efectuează mai devreme în câmp, cu atât riscurile climatice și pierderile de recoltă sunt mai puține;
  • recoltarea câmpurilor afectate de buruieni fără desicare este în general problematică din cauza umidității foarte ridicate a masei colectate.

În ceea ce privește glifosații, care se caracterizează prin acțiune sistemică, ei pătrund în plante prin frunze și se răspândesc în întreaga plantă cu fluxul de sevă apoi translocându-se în punctele de creștere (inclusiv țesuturile sistemului radicular), opresc sinteza de aminoacizi și provoacă moartea plantelor în 7-20 de zile, în funcție de ritmul de consum al preparatului, de biologia plantei și de condițiile de utilizare.

Normele de aplicare a glifosatului depind de starea câmpului, în primul rând, de gradul de infestare și de compoziția speciilor de buruieni.

Când în culturile agricole predomină buruieni anuale, este necesar de utilizat Tornado 500 SL în doză de – 1,5 litri per hectar. Când predomină buruieni perene (pirul, pălămida, etc.) se cere o creștere semnificativă a consumului de preparat de la 2 la 4 l/ha.

Pentru a spori acțiunea produselor pe bază de glifosat adăugați îngrășăminte cu azot în soluția de lucru: azotat de amoniu, UAN, uree, sulfat de amoniu. Ele acidifică soluția de lucru și contribuie la o mai bună penetrare a glifosatului prin pereții celulari ai plantelor.

Spre deosebire de diquat, se recomandă aplicarea produselor pe bază de glifosat într-o cantitate mică de soluție de lucru – 80-100 l/ha.

Mai mult, efectul erbicid este direct proporțional cu concentrația soluției de lucru, astfel că efectul aplicării a 3 l/ha de glifosat cu un debit de soluție de lucru de 300 l/ha este echivalent cu aplicarea a 2 l/ha cu un debit de soluție de lucru de 100 l/ha.

Când pregătiți soluția de lucru, este important să acordați atenție mai multor nuanțe:

  • Apa trebuie să fie curată, de preferință dintr-o fântână, cu un conținut minim de particule organice, deoarece glifosatul este adsorbit de ele și eficacitatea erbicidă se pierde brusc.
  • pH-ul soluției de lucru trebuie redus la 4,5 – 5,5, deoarece cu cât este mai mare diferența dintre pH-ul soluției de lucru și pH-ul sevei celulare a plantei (circa 7), cu atât mai rapid și mai bine va avea loc pătrunderea glifosatului în celulă.

Pentru determinarea perioadei optime de utilizare a desicantului asupra culturii de grâu sau orz se utilizează o metodă destul de simplă: 

Cu aproximativ 14 zile înainte de data obișnuită de recoltare, determinați starea boabelor în partea centrală a spicului de grâu folosind unghia degetului cel mare. Sub presiunea acestuia amprentele ar trebui să rămână pe suprafața boabelor.

Dacă textura semințelor seamănă cu ceara, iar unghia le „taie” suprafața bobului, atunci un astfel de câmp poate fi tratat cu glifosat. De obicei, conținutul de umiditate al unor astfel de cereale nu depășește 20-26%.

Dacă boabele sunt moi, iar conținutul lor este lăptos, atunci este prea devreme pentru a începe desicarea!

Desicarea la mazăre începe când 70% din boabele inferioare sunt coapte, când semințele sunt separate de valve și au un conținut mediu de umiditate de 20-25%, de obicei cu 7-10 zile înainte de recoltare.

Semnalul pentru uscarea semințelor de rapiță este conținutul de umiditate al semințelor din silicve pe diferite etaje ale plantei:

  • dacă în nivelul superior al tijei centrale marea majoritate a semințelor sunt brune închis, iar conținutul de umiditate al semințelor este în medie de 20%;
  • la nivelul mijlociu, unde se află aproximativ 70% din recoltă, aproape 90% din semințe sunt de la roșu până la maro închis, unele negre și dure, sunt permise 10% seminte verzi și silicvele se mototolesc ușor fără a se rupe la rulare între degete, iar conținutul de umiditate al semințelor aproximativ 27%;
  • la nivelul inferior, majoritatea păstăilor sunt galbene sau gri deschis, semințele au o culoare tipică soiului/hibridului: de la maro închis la negru, conținutul mediu de umiditate al semințelor este de aproximativ 35%.

În starea optimă pentru desicare, silicvele de rapiță sunt capabile să se îndoaie într-un inel în jurul degetului fără să crape.

Imexagro SRL recomanda utilizarea unui erbicid universal de acțiune totală cu conținut ridicat de substanță activă – glifosat acid, 500 g/l – Tornado 500 pentru desicarea culturilor de grâu, orz, mazăre și rapiță.

Dozele optime de preparat sunt de 1,5 – 2,0 l/ha.

Trebuie remarcat faptul că tratamentul mazării la un conținut de umiditate al semințelor de 30% și al grâului de 17% nu a avut un efect negativ asupra germinării semințelor și s-a ridicat la 98%, ceea ce indică faptul că glifosatul acționează numai asupra celulelor verzi, fără a pătrunde în zonele mature ale semințelor.

Pentru sfaturi mai detaliate, puteți contacta specialiștii regionali ai Imexagro SRL.

Alegeți înțelept, fiabil și eficient!

Imexagro
Imexagro
Imexagro este distribuitorul oficial și exclusiv al brandului ZemlyakoFF Crop Protection în Republica Moldova.

Citește și ›

Advertoriale