image
Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump laudă decizia Curții Supreme în privința avortului: „Cea mai mare victorie pentru viață din ultima generație”

Fostul președinte Donald Trump a lăudat decizia Curții Supreme a SUA de revocare a dreptului la avort, numind-o „cea mai mare victorie pentru viață dintr-o generație”, care, susține el, de fapt i se datorează, relatează CNN.

„Decizia de astăzi, împreună cu alte decizii care au fost anunțate recent, au fost posibile doar pentru că eu am livrat tot ceea ce am promis, inclusiv nominalizarea și confirmarea a trei constituționaliști foarte respectați și puternici la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a declarat Donald Trump într-o declarație dată publicității la câteva ore după anunțarea deciziei Curții Supreme care a transmis o undă de șoc nu numai în America, ci în întreaga lume.

Totuși, într-un interviu acordat nu mai departe de luna trecută cotidianului The New York Times, Donald Trump refuza să își asume meritele pentru răsturnarea hotărârii „Roe vs. Wade”, după ce în presă s-a scurs un proiect de opinie care sugera că instanța supremă se pregătește să ia o astfel de decizie.

„Nu-mi place niciodată să îmi asum meritele, pentru nimic”, a declarat Trump, jucând cartea modestiei.

În schimb, în declarația sa de vineri, Trump laudă numirea de către administrația sa a judecătorilor conservatori Brett Kavanaugh, Neil Gorsuch și Amy Coney Barrett la Curtea Supremă. „A fost marea mea onoare să fac acest lucru!”, a spus el, atacându-i în același timp pe democrați, mass-media și pe așa-numiții republicani RINO (n.r. - republicani doar cu numele, termen peiorativ la adresa republicanilor considerați insuficient de loiali principiilor partidului).

Donald Trump susține că decizia instanței supreme „este conformă cu Constituţia şi restabileşte drepturile acolo unde ele trebuiau să fie de mult timp”.

Și liderul republican din Senatul SUA, Mitch McConnell, a calificat această decizie drept una „curajoasă şi corectă” şi a denunţat „atacurile” democraţilor la adresa judecătorilor Curţii Supreme.

Reacțiile democraților

În schimb, lidera majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a catalogat vineri drept o „jignire” şi o „palmă” dată femeilor decizia Curţii Supreme a SUA care a anulat jurisprudenţa ce garanta dreptul femeilor la avort.

Preşedintele SUA Joe Biden a promis vineri, după decizia Curţii Supreme, pe care el catalogat-o drept o „eroare tragică”, că guvernul său va apăra acest drept şi le-a cerut cetăţenilor americani să vină la urne în noiembrie la alegerile de la jumătatea mandatului pentru ca în Congres să fie garantată o majoritate favorabilă avortului.

La rândul său, fostul președinte al Statelor Unite Barack Obama a spus că decizia de vineri a Curții Supreme a Statelor Unite prin care se anulează dreptul la avort este un atac la adresa libertății individuale, care lasă milioane de americani la cheremul politicienilor și ideologilor. În consecință, fostul șef al Casei Albe îi îndeamnă pe oameni să iasă la proteste și să meargă la vot.

Ce se va întâmpla după decizia Curții Supreme referitoare la avorturi?

Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic „Roe v. Wade” din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Cu o majoritate de 6 judecători conservatori la 3 progresişti, Curtea Supremă a menţinut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Decizia de vineri nu scoate în afara legii avorturile, dar trimite Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte de „Roe v. Wade”, când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu. Date fiind fracturile din ţară, o jumătate din statele americane, mai ales în sud şi centru, mai conservatoare şi religioase, ar putea să interzică avorturile într-un termen mai lung sau mai scurt.

Patru state - Missouri, Kentucky, Louisiana şi Dakota de Sud - au anunţat, de altfel, la scurt timp după acest verdict că interzic avortul, alte 22 fiind aşteptate să facă anunţuri similare curând. În schimb, statul New York - cu administrație democrată - a anunţat că menţine dreptul la avort şi a invitat femeile care doresc să recurgă la întreruperi de sarcină să vină aici. Alte trei state progresiste, respectiv California, Oregon şi Washington, au anunţat că se angajează împreună să apere dreptul la avort, relatează Agerpres.

Noutăţile partenerilor

comentarii: