Croaţiei i se permite să folosească moneda euro din 2023

24 Iun. 2022, 18:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Iun. 2022, 18:16 // Actual //  MD Bani

Croaţiei i se permite să folosească moneda euro din 2023, au decis vineri liderii Uniunii Europene, la summitul de la Bruxelles, transmite Reuters.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a felicitat pe Twitter Croaţia, spunând că euro este parte a „visului european”.

La mai puţin de 10 ani de la aderarea la UE (în 2013), Croaţia va deveni al 20-lea membru al zonei euro.

Susţinerea „este un excelent semnal pentru Croaţia şi pentru economia ţării”, a afirmat premierul croat Andrej Plenkovic, la sosirea la summitul de la Bruxelles. „Croaţia este pregătită pentru zona euro”, a adăugat el,  subliniind cât de bine este deja consacrată moneda unică în economia ţării. „70% din turiştii care sosesc în Croaţia vin din ţări membre ale zonei euro, două treimi din schimburile noastre comerciale sunt cu state din zona euro”, a explicat Plenkovic.

La 1 iunie, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, îndeplinind cele patru criterii nominale de convergenţă, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele tratatului şi cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale/BCE.

Realitatea Live

16 Apr. 2024, 15:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
16 Apr. 2024, 15:56 // Actual //  Lupu Eduard

Preţul aurului a continuat să se situeze aproape de maximele record la câteva zile după ce tensiunile din Orientul Mijlociu au explodat, sporind interesul investitorilor pentru activele sigure, scrie CNBC.

Preţul aurului a înregistrat recent o nouă creştere record ajungând până la la 2.383 de dolari pe uncie (28 de grame), iar analişti sunt de părere că mai este loc de creştere, în cele mai optimiste scenarii ajungând la 3.000 de dolari.

„Raliul recent al aurului a fost impulsionat de tensiunea geopolitică şi coincide cu niveluri record ale indicilor de acţiuni”, subliniază gigantul american Citibank într-un raport.
Cererea pentru activul de refugiu a crescut pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce Iranul a lansat peste 300 de drone şi rachete direct asupra Israelului – majoritatea fiind interceptate, datorită sistemului de apărare antiaeriană Iron Dome.
Observatorii pieţei monitorizează îndeaproape o potenţială ripostă din partea statului evreu, care a promis să „ceară un preţ” din partea Iranului.

O ripostă semnificativă ar putea duce la un conflict mai amplu, ceea ce ar declanşa, în consecinţă, noi investiţii în aur, precum şi o revenire a preţului petrolului şi o întărire a dolarului american, a declarat Bartosz Sawicki, analist de piaţă la firma de servicii financiare Conotoxia fintech.

Aurul, care îşi păstrează valoarea de investiţie ce oferă acoperire împotriva inflaţiei, tinde să aibă performanţe bune în perioadele de incertitudine economică, când investitorii se îndepărtează de activele mai riscante, cum ar fi acţiunile.

Preţul lingourilor a atins vinerea trecută un maxim istoric de 2.448,80 dolari pe uncie în cursul zilei.

Preţul aurlui a fost în plină ascensiune de la începutul anului, urcând cu peste 15% de la începutul anului până în prezent, pe fondul unui cocktail de factori, printre care se numără o explozie a băncilor centrale la nivel mondial, tensiunile geopolitice şi aşteptările privind reducerea ratelor de către Rezerva Federală a SUA.

Preţul aurului are, de obicei, o relaţie inversă cu ratele dobânzilor. Pe măsură ce ratele dobânzilor scad, aurul devine mai atractiv în comparaţie cu activele cu venit fix, cum ar fi obligaţiunile, care ar aduce randamente mai slabe.

Inflaţia peste aşteptări din martie a împins înapoi aşteptările pieţei privind o reducere a ratelor până în septembrie, iar acum se aşteaptă la două reduceri de rate în loc de trei.

Săptămâna trecută, Goldman Sachs a vorbit despre piaţa aurului ca fiind înr-un „bull market de nezdruncinat” şi şi-a revizuit în creştere ţinta de preţ pentru metalul galben de la 2.300 de dolari pe uncie la 2.700 de dolari până la sfârşitul anului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău