Endava Internship: ce presupun rolurile de Java și .NET în Development VS. Applications Management

Endava
Foto: Endava

Intenționezi să te înscrii la un Internship Endava, dar încă nu ai decis în ce direcție să mergi? Îți prezentăm un material în care încercăm să definim diferențele dintre rolurile de Java și .NET în Development și Applications Management.

Pentru a înțelege mai bine specifiul de roluri dintre Development și Applications Management, vom trece prin ciclul de viața a unui produs software. Xenia Damanciuc, Applications Management Engineer la Endava explică.

„Ciclul de viață al unui proiect constă din două faze: cea de dezvoltare activă și cea în care produsul este dat în folosința utilizatorilor reali. Atât developerii, cât și inginerii din Applications Management sunt implicați în ambele faze ale acestuia. Cea de-a doua fază pentru un AM Engineer presupune o implicare mai activă care constă din suport prin monitoring (analiza activității aplicației). În cazul apariției unor erori, acestea sunt preluate de către AM Engineers care trebuie să găsească cauza acestora și să ofere soluții. De asemenea, aceasta presupune implementarea funcționalului adițional, cerut de client”.

Practic, echipele din Applications Management sunt cele care intră la faza de mentenanță a unui produs. Ei sunt cei care preiau aplicația când aceasta este gata să fie lansată în producție. Pe când echipele de developeri se ocupă cu dezvoltarea aplicațiiilor software de la zero, aplicând șabloane de design și utilizând instrumente și limbaje moderne de programare.

„Printre sarcinile zilnice a unui AM Engineer se numără și comunicarea cu clienții în vederea depistării și soluționării problemelor apărute. La fel, un inginer AM este responsabil de citirea log-urilor și înțelegerea acestora. Asta ne poate ajuta la identificarea scenariului și condițiilor care au produs problema, iar în așa mod ne asigurăm că aplicația rulează în modul așteptat”, explică Vasile Metei, Senior AM Engineer.

Și totuși care e diferența dintre un inginer în disciplina AM și unul în Development? Vasile Metei explică în continuare.

„E foarte greu de definit o margine concretă între aceste două roluri, mai ales dacă revenim la diversitatea menționată mai sus. Dacă să ne gândim la modelul ideal, sau cel definit prin teorie, atunci diferența de bază ar fi că inginerii AM preiau produsul creat de dezvoltatori, odată ce acesta ajunge în mediul de producție. Toate problemele raportate ulterior de utilizatorii finali sau de business sau clienți sunt investigate de inginerii din AM, ca mai tarziu să le și fixeze dacă e cazul”, menționează Vasile Metei.

O altă sarcină pe care o deține un AM Engineer este faptul că este responsabil de menținerea comunicării cu clienții. „Comunicarea nu se rezumă doar la descrieri de probleme, uneori e necesar de lămurit soluțiile posibile sau de explicat cum o funcționalitate lucrează”, mai adaugă Vasile Metei.

Unul din specificul rolului pe care un AM Engineer și-l asumă este că trebuie să aibă o viziune în ansamblu asupra întregului produs, care ar presupune cunoașterea mai multor aplicații și sisteme.

„O problemă raportată poate să-și găsească soluția sau cauza într-un alt sistem, și atunci e important că știm unde și cum să rezolvăm problema. În asamblu, rolul de AM .NET Engineer e unul ce te dezvoltă multilateral. Diversitatea acestuia depinde mult de proiectul la care lucrezi”, opinează Vasile Metei.

Dacă ar fi să enumerăm cunoștințele sau abilitățile pe care o persoană care vrea să aplice pentru un Internship în .NET, dar nu este decis să o facă în Development sau Applications Management, atunci Vasile Metei vine cu următoarea precizare:

„Consider că setul de cunoștințe necesar pentru a aplica pentru rolurile de .NET Development și .NET Applications Management se aseamănă foarte mult. Un potențial candidat trebuie să posede cunoștințe de bază a platformei .NET și a limbajului de programare C#. Studierea principiilor OOP și SOLID  vor ajuta candidatul să fie mai bine pregătit pentru interviu. Exemplificarea acestora este mult apreciată. Un alt aspect important este interacțiunea cu bazele de date, de regulă vorbim de cele relaționale, respectiv cunoasterea SQL-ului  este  încurajată. Astăzi nu putem vorbi despre dezvoltarea unui produs software fără aplicarea unui sistem de versionare. Din acest motiv se așteaptă ca persoana care aplică la internship să înțeleagă și să poată aplica comenzile de bază a Git-ului.

Daca ar fi să identific o diferență, care este importantă pentru rolul de AM .NET, aș numi cunoașterea de HTML, CSS și JavaScript. Aceasta se datorează faptului că poziția de AM .NET presupune inclusiv necesitatea de menținere a interfeței grafice. Cunoștințele necesare sunt totuși de bază.”, punctează Vasile.

Ce presupune un rol de Java în AM și DEV?

Nicolae Spînu, Developer, menționează că în esență, atât echipele de Java din Development cât și cele din AM participă la elaborara produsului încă de la început, până aplicația este gata să fie dată în producție, sau către utilizatorii finali. Echipele de AM preiau aplicația atunci când intră în producție și se ocupă de mentenanța acesteia.

„Cunoștințele de care au nevoie inginerii in AM și Developerii sunt aproximativ aceleași, și anume o cunoaștere foarte bună la următoarele capitole: OOP, Collections, Java Core, SQL, Concurrency”, explică Nicolae Spînu.

Programul de Internship de la Endava

Endava a dat startul perioadei de înscrieri pentru Programul de Internship ediția de Toamnă 2022. Începând din 13 iunie și până în 1 iulie, cei interesați de un stagiu de practică la Endava pot depune CV-urile, accesând pagina endava.com/InternshipChisinau.

Despre Endava

Endava este o companie publică de servicii IT, cu peste 20 ani de experienţă în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai cunoscute branduri în industrii ca cea Financiară, Asigurări, Telecomunicaţii, Media şi Technologie, Retail şi Bunuri de consum. Prin soluţiile sale de Digital Evolution, Agile Transformation şi Automation, Endava îşi ajută clienţii să atingă un nivel mai ridicat de interactivitate, flexibilitate şi eficienţă.

Endava avea 10.000 de angajați în decembrie 2021, localizați în birourile sale din Australia, Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda, Singapore, Elveția, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și centrele de livrare din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația și Slovenia; Țările din Europa Centrală: Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia și Herțegovina; America Latină: Argentina, Columbia, Uruguay și Venezuela.

Alături de investiţiile făcute în consolidarea relaţiilor de lungă durată cu clienţii săi, Endava recunoaşte importanţa de a oferi angajaţilor săi oportunităţi de carieră pline de satisfacții și provocări.

În iulie 2018, Endava a fost listată la bursa din New York sub simbolul DAVA. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente