image
Sursa foto: Profimedia

Controversă în box! Un ucrainean n-a fost lăsat să afișeze drapelul țării sale într-o competiție din Italia

Boxerul ucrainean Maxim Prodan (29 de ani), fost campion IBF la categoria semimijlocie, a reclamat faptul că n-a fost lăsat să afișeze steagul Ucrainei, în cadrul unei competiții în Italia.

Maxim Prodan susține că a fost informat de către organizatorii galei de la Milano că nu poate să folosească niciun simbol al Ucrainei, întrucât s-ar considera că transmite un mesaj politic.

În cadrul acelei gale din Italia, ucraineanul a fost învins prin knockout tehnic de către venezueleanul Luis Enrique Romero.

"Am vrut să intru în ring cu drapelul Ucrainei, n-a fost posibil. Am încercat să intru pe melodia “Oh, the Red Viburnum in the Meadow” (n.r. – un cântec patriotic ucrainean), n-a fost posibil. Mi-au spus că este un mesaj politic, care nu este permis în sport", a scris Maxim Prodan pe Instagram.

Maxim Prodan are 19 victorii (15 prin KO), două înfrângeri și un meci încheiat la egalitate în boxul profesionist.

Între 2019 și 2021, Maxim Prodan a deținut titlul mondial IBF la categoria semimijlocie. În septembrie 2021, a fost învins de către albanezul Florian Mark.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: