(video) Prim-ministra explică agricultorilor: Bugetul nu va putea efectua plățile sociale, dacă se vor reduce accizele și TVA la carburanți

Prim-ministra, Natalia Gavrilița, a explicat ieri la întâlnirea cu fermierii că „noi nu putem să spunem că doar agricultorii merită să primească din resursele și banii acumulați din TVA-ul din agricultură”. Acesta susține că astfel nu rămân resurse pentru programele sociale. „Trebuie să avem o măsură de solidaritate”, a spus prim-ministra.

Foto: UNIMEDIA

„Impozitele intră în bugetul general, din ele se fac foarte multe cheltuieli sociale. Acuma noi nu putem să spunem că doar agricultorii merită să primească din resursele și banii acumulați din TVA-ul din agricultură, pentru că noi trebuie să facem plățile sociale. Noi nu putem lega TVA-ul sau accizul doar de anumite activități pentru că în așa fel nouă nu ne rămân resurse pentru programele sociale, pentru cei vulnerabili, și aici noi trebuie să avem toți o măsură de solidaritate, să fim empatici și față de alte categorii din societatea noastră”, a declarat Gavrilița.

Acum o săptămână, fermierii anunțau că vor ieși la un protest de avertizare pe 21 iunie. Aceștia au înaintat și un set de revendicări.

Ieri, fermierii au anunțat din nou că ies la protest, după ce ședința de lucru cu președintele comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară nu s-a soldat cu niciun rezultat, iar prim-ministra „nu a găsit timp să discute cu reprezentanții organizației”. „Au fost repetat notate revendicările noastre cu promisiunea oferirii răspunsului în 3 zile, ceea ce nu s-a întâmplat. În ultima săptămână, situația fermierilor din țară s-a înrăutățit și mai tare”, se arată în comunicatul emis de Asociația Forța Fermierilor.

Mai târziu, aceștia au anunțat că prim-ministra Natalia Gavrilița a răspuns invitației de a se întâlni cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor, întrevederea urmând să aibă loc la ora 16:00. „Cu mare întârziere, dar avem reacția conducerii țării. Azi, reprezentanții Asociației Forța Fermierilor din mai multe raioane vor avea întâlnirea cu doamna prim-ministră, la solicitarea ei”, se menționează în comunicatul Asociației.

Discuțiile cu prim-ministra au eșuat însă, iar primii au anunțat că protestul cu tehnică agricolă rămâne în vigoare. „Așa și nu am auzit când exact vor fi îndeplinite revendicările noastre, chiar dacă în mare parte ele au fost recunoscute corecte”, a precizat Asociația Forța Fermierilor.


Pub