Un polițist de frontieră a fost „bătut măr de un superior pentru că a pierdut un lot de țigări ce urma să ajungă ilegal peste Prut”. Moțpan: Fabula contrabandei „în floare”

Un polițist de frontieră a fost „bătut măr” de un superior pentru că ar fi pierdut un lot de țigări ce urma să ajungă ilegal peste Prut. Cazul a fost relatat de fostul deputat Chiril Moțpan, ex-președinte al Comisiei Securitate Națională. „Fabula contrabandei „în floare”, a scris acesta. De cealaltă parte, Poliția de Frontieră a anunțat într-un comunicat de presă că a fost dispusă o anchetă de serviciu și „condamnă actele de aplicare a forței fizice în rândul angajaților”.

Foto: UNIMEDIA
Lupta „acerbă” cu contrabanda sau cum a fost bătut măr un ofițer de investigații din cadrul Direcției Vest a Poliției de Frontieră de superiorii săi pentru că a pierdut un lot de țigari, destinat să treacă Prutul ilegal. Fabula contrabandei „în floare”, mai pe lung. Un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ne anunță despre niște acțiuni „pretins ilegale, manifestate prin aplicarea forței fizice de către un funcționar public cu statut special din cadrul Direcției Vest, față de un alt funcționar public din aceeași Direcție”.

Pe lângă faptul că, nu știu de ce cei de la IGPF consideră că aplicarea forței fizice față de un subaltern poate fi calificată drept o acțiune „pretins ilegală”, absolut halucinant mi se pare motivul pentru care s-a ajuns la un astfel de comportament al unui superior față de subalternul său. Din sursele mele am aflat că motivul este unul de „rutină” și....infracțional. Cică la sfârșitul lunii mai, niște șefi mari de la Poliția de Frontieră ar fi pierdut în jur de 10. 000 de pachete de țigări (care ar fi costat 10.000 de euro) pe malul Prutului, în regiunea raioanelor Hâncești și Nisporeni.

Motivul dispariției ar fi fost faptul că lotul de țigări de marca Colts, produse la o fabrică de la Orhei, acolo unde un primar de sat din raionul Hâncești are o rudă care ar asigura livrarea prin intermediul unui ofițer de investigații, ar fi fost ascunse pe malul râului Prut, pentru a fi trecute noaptea în România, dar ar fi fost descoperite și luate de niște localnici fără bun simț.
În consecință, această istorie in stilul lui Ostap Bender s-a încheiat cu o pedeapsă aspră pentru un ofițer simplu de investigații care a fost bătut de un șef mare de pentru „misiunea neîndeplinită”, a scris Moțpan pe pagina sa de Facebook.

De cealaltă parte, Poliția de Frontieră a anunțat într-un comunicat de presă că a fost dispusă o anchetă de serviciu și „condamnă actele de aplicare a forței fizice în rândul angajaților”.

„Conducerea Inspectoratului General a Poliției de Frontieră a fost sesizată de către DR regională Vest despre unele acțiuni, pretins ilegale, manifestate prin aplicarea forței fizice, de către un funcționar public cu statut special din cadrul DR Vest, față de un alt funcționar public din aceeași direcție. Comunicăm că pe cazul dat a fost sesizată, conform competențelor și Procuratura raionului Ungheni.

În același timp, a fost dispusă efectuarea unei anchete de serviciu pentru examinarea multiaspectuală, completă și obiectivă a cazului relatat. Poliția de Frontieră condamnă actele de aplicare a forței fizice în rândul angajaților, în acest sens vom acorda suportul necesar organelor de anchetă pentru ca aceștia să fie atrași la răspundere. Despre măsurile întreprinse și deciziile adoptate va fi comunicat opiniei publice în termeni proximi”, menționează Poliția de Frontieră.


Pub