image
Sursa foto: Profimedia Images

Rusia a devenit cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, după ce a rămas fără piața europeană

Rusia a devenit cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, în condițiile în care regimul Putin rămâne cu tot mai puțini clienți după sancțiunile impuse de Occident, relatează BBC. Rusia a început să vândă Chinei petrol nerafinat la prețuri tot mai reduse.

Exporturile de petrol rusesc în China au crescut cu 55% față de anul trecut, fapt ce aduce Rusia pe primul loc în topul furnizorilor Chinei, înlocuind Arabia Saudită.

China crește achizițiile de petrol rusesc, în ciuda faptului că economia sa încetiniște iar cererea este tot mai scăzută ca urmare a frecventelor lockdown-uri impuse pentru a opri noile focare de Covid.

În februarie, China și Rusia declarau că prietenia lor „nu are limite”.

Companiile chineze, inclusiv rafinăria de stat Sinopec și Zhenhua Oil, și-au crescut achizițiile de petrol nerafinat din Rusia în ultimele luni, după ce au primit reduceri masive de preț. În condițiile în care europenii și americanii au renunțat la combustibilii din Rusia, regimul Putin nu are de ales, acum, decât să vândă la prețuri reduse în China.

Exporturile de petrol către China, transportate prin gazoductul siberian și pe cale maritimă, au însumat aproape 8,42 milioane de tone luna trecută, conform informațiilor făcute publice de autoritățile chineze.

În ciuda sancțiunilor, Rusia continuă să câștige sume uriașe din vânzarea de hidrocarburi

În martie, SUA și Regatul Unit au anunțat că vor pune interdicție pe petrolul rusesc, iar Uniunea Europeană a anunțat că intenționează să renunțe inclusiv la importurile de gaz, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Președintele Joe Biden spunea, atunci, că sancțiunile țintesc „principala arteră a economiei Rusiei”.

Exporturile energetice sunt o sursă vitală de venituri pentru economia Rusiei, însă sancțiunile vor afecta, cel mai probabil, și consumatorii occidentali.

Conform unor rapoarte recente, Rusia câștigat 100 de miliarde de dolari din vânzarea de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului din Ucraina. Din aceste importuri, 61% au fost către Uniunea Europeană, care a plătit rușilor aproximativ 59 de miliarde de dolari.

Veniturile Rusiei din vânzarea de combustibili fosili depășesc costurile războiului din Ucraina. Think-tank-ul Centre for Research on Energy and Clean Air a estimat că Rusia cheltuie în jur de 876 milioane de dolari pe zi cu războiul său împotriva Ucrainei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: