image
Sursa foto: Profimedia

Marcelo, ofertat de campioana Italiei! Salariul propus de AC Milan

Finala UEFA Champions League 2022, Liverpool - Real Madrid, scor 0-1, a fost ultimul meci al fundașului brazilian Marcelo (34 de ani) pentru formația antrenată de Carlo Ancelotti (62 de ani).

Marcelo s-a despărțit de Real Madrid după 14 ani, fiind jucătorul cu cele mai multe trofee din istoria clubului, 24, peste legendarul Paco Gento.

Potrivit presei spaniole, Marcelo este dorit de mai multe echipe din Europa și America de Sud.

Cea mai atractivă ofertă a venit de la AC Milan, campioana din Serie A. Potrivit AS, fundașului brazilian i-a fost propus un contract pe două sezoane, cu un salariu anual de 3 milioane de euro.

Marcelo a avut un salariu de 6 milioane de euro pe an la Real Madrid, dar este dispus să accepte bani mai puțini, având în vedere că a împlinit recent 34 de ani.

AC Milan caută o variantă de rotație pentru fundașul stânga francez Theo Hernandez (24 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători în sezonul 2021-2022.

AC Milan este campioana Italiei, în condițiile în care nu mai câștigase titlul în Serie A din 2011.

AC Milan a încheiat sezonul cu un avans de două puncte faţă de marea rivală Inter Milano, campioana din 2021.

Transferat în luna ianuarie a anului 2007, de la Fluminense, pentru 6,5 milioane de euro, Marcelo a devenit rapid înlocuitorul perfect pentru Roberto Carlos, un alt fundaș stânga brazilian care a făcut istorie pentru "galactici".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: