image
Sursa foto: Profimedia

Revoltă în tenisul feminin! “Suntem atât de proaste?” Marta Kostyuk reclamă inegalitatea de gen

Ucraineanca Marta Kostyuk (19 ani, locul 79 WTA) este una dintre vocile puternice din circuitul feminin de tenis, în ciuda vârstei fragede.

Marta Kostyuk a avut mai multe luări de poziție în acest an, mai ales după invadarea Ucrainei de către armata rusă. Jucătoarea de tenis a criticat în repetate rânduri conducerile ATP și WTA.

Acum, Marta Kostyuk a reaprins un subiect tensionat în tenisul feminin: discrepanțele financiare între circuitele WTA și ATP, în privința premiilor oferite la turnee de aceeași categorie.

Marta Kostyuk a postat pe rețelele sociale și a reclamat o inegalitate de gen în tenis. Ucraineanca solicită ca turneele să ofere premii similare la masculin și feminin.

Marta Kostyuk a publicat două fotografii care ilustrează diferențele mari privind premiile oferite în turneul ATP de la Halle și în turneul WTA de la Berlin, ambele pe iarbă, de 500 de puncte, disputate în săptămâna 13-19 iunie.

Competiția ATP a oferit 399.170 de euro pentru câștigător, polonezul Hubert Hurkacz. Campioana de la Berlin, tunisianca Ons Jabeur, a primit doar 55.300 de euro.

Mai mult, jucătorul eliminat în primul tur la Halle a primit 16.650 de euro, în timp ce jucătoarea care a ajuns în faza sferturilor de finală la Berlin a primit 12.500 de euro.

“Suntem chiar atât de proaste?”, a scris Marta Kostyuk pe Twitter.

Conducerile ATP și WTA au luat o decizie fără precedent, anunțând că nu vor acorda puncte în turneul pe iarbă de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.

Decizia a fost luată după ce organizatorii turneului de la Wimbledon au interzis prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus la turneul programat în perioada 27 iunie – 10 iulie.

Conducerile ATP și WTA au transmis că decizia luată la Wimbledon privind jucătorii din Rusia și Belarus subminează principiile și integritatea competiției.

Marta Kostyuk a condamnat decizia ATP și WTA privind turneul de la Wimbledon. Ucraineanca susține că forurile din tenis ajută indirect propaganda Rusiei privind războiul din Ucraina.

"Vă mulțumesc, WTA și ATP, pentru că sunteți capi de listă privind susținerea Rusiei și privind știrile din Rusia astăzi", a scris Marta Kostyuk pe Twitter.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: