„Pledul” carabinierilor, cagulele și rucsacul sovietic. Fostă angajată MAI: Cei care au stat în scaune moi, nu ați roșit văzând acești băieți în așa postură? Rușine să vă fie

Fostă angajată MAI, Alina Zbancă a venit cu critici în adresa guvernării și conducerii Ministerului Afacerilor Interne, după ce mai mulți carabinieri apar cu cagule, rucsacuri sovietice și un „pled”, care înlocuiește pătura de urgență în timp ce asigurau ordinea publică în timpul marșului LGBT. „Cât de indiferent trebuie să fii de imaginea acestui sistem, încât să admiți ca acești angajați să apară în public în acest hal și să admiți ca societatea să asocieze imaginea unei instituții de forță cu „un pled” colorat agățat în spate”, a menționat Alina Zbancă.

Foto: facebook

„Povestea Păturii din spatele Carabinierului! Ieri, sute de carabinieri au asigurat ordinea publică în timpul marșului LGBT. Chiar dacă evenimentul a fost unul pașnic, responsabilii de la MAI au decis să le pună cagule pe cap ofițerilor (la 33 de grade cu plus) chiar dacă ei nu sunt din subdiviziuni cu destinație specială și nu există regulament care să spună că toți angajații MAI au voie să poarte acest echipament.

Adevărat, cui îi pasă despre asta acum și cine să recunoască că e criză mare de minți analitice și viziune, dar mai ales criză de comandanți care să gestioneze măsurile în masă.

Fotograful Andrei Mardari a realizat azi Imaginea care a întristat mulți actuali și foști ofițeri, fotografie care comunică mai mult decât o sută de discursuri despre reforme de la tribună. Anul 2022. Un carabinier sufocat de căldura de afară, cu echipament de zeci de kg pe el, duce agățat de rucsacul sovietic un „pled”, care după părerea șefilor lui, poate înlocui „pătura de urgență”, folosită (de anumite servicii de urgență) la stingerea focului.

Să presupunem că la MAI, din informații operative se știa despre intențiile unora de a produce „incendii”, „explozii” sau alte acțiuni care ar putea genera foc și au decis să doteze carabinierii cu „echipament potrivit”.

Dar, oare cât de indiferent trebuie să fii de imaginea acestui sistem, încât să admiți ca acești angajați să apară în public în acest hal și să admiți ca societatea să asocieze imaginea unei instituții de forță cu „un pled” colorat agățat în spate.

Carabinierii au trecut în ultimii ani prin reforme radicale, iar partenerii au susținut aceste procese cu suficienți bani și echipament. Cum se face că astăzi ei nu au un rucsac modern sau o pătură ignifugă? Sau poate sunt capacități și resurse, dar nu mai există minți analitice și lideri care să se gândească la angajații lor ca la proprii copii care merită ceva mai bun.

Cum poate o pătură din material sintetic, atribut de pat, servi drept obiect special din dotarea forțelor de ordine? La instruirile din străinătate la care au participat carabinierii oare despre așa nivel se comunica?”, a declarat Alina Zbancă. 

Zeci de polițiști, cu cagule și scuturi, au împânzit străzile capitalei. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban. Totodată, el menționează că „toată poliția din oraș îndeplinește sarcinile guvernării pentru a gestiona marșul LGBT”.

În centrul capitalei a avut loc marșul LGBT. Manifestația a început ieri la intersecția străzilor București și Ismail, chiar dacă primarul capitalei nu a autorizat evenimentul și a anunțat că traseul este ocupat în această zi cu transport public, direcționat din centrul capitalei, unde au fost programate alte manifestații.

Ion Ceban, a reiterat că marșul LGBT anunțat pentru 19 iunie nu a fost autorizat. În plus, traseul ce era stabilit de organizatori este ocupat. „Pe acele străzi va fi redirecționat transportul public, deoarece în centrul orașului au loc alte manifestații. Trotuarele tot sunt blocate, pentru că se află în reparație. Rog organele de drept să se sesizeze și să soluționeze această situație. Eu le-am propus să meargă la Guvern, Parlament, Președinție, acolo duminica e liber”, a declarat Ceban.


Pub