Partidul „Șor” reclamă mai multe abuzuri din partea poliției și cere demisia ministrei de Interne, Ana Revenco

Partidul „Șor” cere demisia imediată a ministrului de Interne, Ana Revenco, și anunță că va depune plângeri la Procuratură pe numele tuturor polițiștilor care au comis abuzuri și au împiedicat lumea să participe duminică la protest. Despre acest lucru a anunțat, într-un briefing de presă, deputatul Marina Tauber, unul dintre organizatorii manifestației din 19 iunie, care a prezentat punctual toate ilegalitățile pe care le-ar fi comis reprezentanții forțelor de ordine.

Foto: Marina Tauber

„Poliția ne-a împiedicat, fără a avea vreun drept legal, să instalăm în piață o scenă și echipament de sonorizare, chiar dacă aveam autorizație și toate actele în regulă. Mai mult, reprezentantul firmei, care a fost contractată să asigure sonorizarea a fost escortat la poliție, iar echipamentul i-a fost confiscat de forțele de ordine”, a menționat Tauber.

Potrivit ei, o atitudine similară poliția a manifestat și față de fotografii și cameramanii care filmau și transmiteau evenimentul în direct. În plus, cineva ar fi încercat să bruieze sunetul și imaginile video difuzate în regim online, astfel încât oamenii care urmăreau protestul pe internet să nu poată înțelege ce se întâmplă.

„De asemenea, au existat numeroase tentative din partea agenților de patrulare de a împiedica lumea să vină la protest. Mijloacele de transport cu care se deplasau erau oprite fără motiv, iar oamenii au fost obligați să coboare departe de locul desfășurării protestului și nevoiți să se deplaseze pe jos până în centru, chiar dacă afară erau peste 33 de grade Celsius, iar mulți dintre ei erau persoane în etate”, a adăugat deputatul.

Marina Tauber a mai amintit că poliția le-a interzis organizatorilor să instaleze în apropiere de locul desfășurării protestului până și toalete ecologice mobile.

„Așteptam ca la protest să vină un număr mare de oameni, ceea ce s-a și întâmplat, iar toaletele ecologice reprezintă o necesitate de bază în astfel de situații. Poliția ne-a interzis și asta, iarăși, fără vreo explicație pertinentă sau fundament legal”, a declarat Tauber.

Ea a mai atras atenția că piața a fost încercuită cu garduri metalice, iar fiecare om care voia să participe la protest era percheziționat și supus unui tratament umilitor, iar scopul ar fi fost de a descuraja lumea să se alăture protestului. În opinia sa, dacă nu ar fi existat toate aceste presiuni, numărul participanților ar fi fost nu de 40 de mii, ci de cel puțin 50 de mii de persoane.

„Constatăm că poliția și-a depășit în mod flagrant atribuțiile și a încălcat deliberat legea. Vom depune plângeri nominale împotriva fiecărui polițist care a comis abuzuri și vom insista ca aceștia să fie pedepsiți conform legii. În același timp, știm că poliția nu a acționat de capul său, ci la ordinul direct al ministrului de Interne, Ana Revenco. În aceste condiții, cerem demisia imediată a ministrului de Interne și solicităm Procuraturii Generale să verifice legalitatea acțiunilor acestui înalt demnitar de stat”, a mai spus Marina Tauber.

Ea a mai amintit că Republica Moldova este un stat liber și democratic, iar dreptul la proteste pașnice este garantat de Constituția Republicii Moldova. Mai mult, a accentuat că poliția și ceilalți reprezentanți ai forțelor de ordine trebuie să vegheze asupra respectării legii și să apere drepturile cetățenești, nu să servească puterea politică și să execute ordine ilegale.


Pub