(doc) O instituție medicală cere pe datorie sisteme pentru transfuzie a sângelui. Chicu: Doamna „diplomantă” de ce nu se iau măsuri? Înțelegeți că sunt sisteme vitale pentru oameni?

O instituție medicală cere pe datorie sisteme pentru transfuzie a sângelui, potrivit unui document semnat de administrația spitalului din Hâncești și făcut public de fostul premier Ion Chicu. Totodată, el vine cu acuzări către ministra Sănătății Ala Nemerenco „Analfabeta asta cu diplomă a compromis din nou procesul de achiziții pentru sistemul public de sănătate”. 

Foto: UNIMEDIA

„Când am venit în guvern în noiembrie 2019, prima notă informativă pe masă era despre lipsa quasi-totală a medicamentelor și consumabilelor în instituțiile medicale publice. Conducerea precedentă a Ministerului Sănătății lăsase tot „steril” în stocuri... Doar către februarie 2020 reușeam să completăm rezervele necesare...

Istoria se repetă. Analfabeta asta cu diplomă a compromis din nou procesul de achiziții pentru sistemul public de sănătate. Pacienții trebuie să-și cumpere elementarul, iar managerii de spitale trimit așa scrisori în disperare...

Instituțiile medicale din țară au ajuns să ceara pe datorie diverse echipamente. O astfel de scrisoare a fost scrisă de spitalul din Hâncești în adresa altor instituții pentru sisteme de transfuzie a sîngelui!!!

Asta e foarte grav! Câte din instituțiile medicale se mai confruntă cu asemenea probleme. De ce nu se iau măsuri?? Înțelege oare „diplomanta” că acestea sunt sisteme vitale pentru oameni?”, a menționat Ion Chicu.

Ministerul Sănătății încă nu a venit cu o reacție în acest sens.



Pub