image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Decizia Curții Constituționale: Salariul minim pe țară de 1 000 de lei lunar este neconstituțional

Salariul minim pe țară de 1 000 de lei lunar este neconstituțional, se arată într-o hotărâre pronunțată de Curtea Constituțională la sesizarea depusă de deputatul PAS Dan Perciun.

Curtea a recunoscut constituțional articolul 3 alin. (4) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim, în măsura în care cuantumul salariului minim asigură minimul de existență, inclusiv necesitățile social-culturale ale salariatului.

De asemenea, Curtea a declarat neconstituțională Hotărârea Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară.

„Curtea a stabilit că efectele prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 august 2022. În cazul în care Guvernul nu va stabili cuantumul salariului minim pe ţară în conformitate cu raționamentele expuse în prezenta hotărâre până la data de 1 august 2022, cuantumul salariului minim în întreaga țară va fi similar cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit conform punctului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010.

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolului 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, a articolului 27 alin. (2) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a Hotărârii Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real”, se arată în decizia Curții.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: