Carabinierul, prins în timp ce distribuia droguri, activa la IGC din 2020: Cum comentează instituția cazul

Carabinierul care a fost prins aseară în timp ce livra droguri activează la Inspectoratul General de Carabinieri din anul 2020. În contextul acestui caz, instituția spune că „nu tolerează din partea angajaților săi manifestările de încălcare a legislației și disciplinei de serviciu sau altfel de comportament ce ar discredita titlul de militar”.

Foto: UNIMEDIA
„În seara zilei de 16.06.2022, urmare a documentării efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și Direcției Generale Urmărire Penale a IGP, privind combaterea circulației ilegale a drogurilor, au reținut două persoane de gen masculin, unde unul dintre ei este angajat într-o unitate de carabinieri.

Urmează ca procurorii PCCOCS să le formuleze învinuirile și să depună demersurile de aplicare a arestului preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor, timp în care potrivit legii aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției.

Precizăm că angajatul menționat activează în cadrul DR Centru a IGC din anul 2020. În acest context menționăm că, Inspectoratul General de Carabinieri nu tolerează din partea angajaților săi manifestările de încălcare a legislației și disciplinei de serviciu sau altfel de comportament ce ar discredita titlul de militar”, se arată în reacție instituției.

Carabinierul a fost reținut aseară, alături de tatăl său vitreg, aseară în timp ce distribuiau droguri în Chișinău, pentru preluarea lor ulterioară de către cumpărători. Oamenii legii au stabilit că cei doi activau în cadrul unui magazin de droguri care primea comenzi pe internet.


Pub