Kievul respinge informațiile că Macron, Scholz și Draghi „i-au cerut lui Zelenski să accepte negocierile cu Rusia”

Secretarul de presă al președintelui ucrainean a negat informațiile publicate în presa străină, despre faptul că cei trei lideri europeni, aflați în vizită la Kiev, l-ar fi rugat pe Vladimir Zelenski să meargă la negocieri cu Federația Rusă.

Foto: president.gov.ua

„Din contra, ieri s-a spus foarte clar că doar Ucraina, în mod independent, poate decide - când și în ce condiții se va așeza la masa de negocieri cu Rusia”, a spus reprezentantul președinției Kievului.

Publicația germană, Die Welt a scris ieri că în cadrul vizitei cancelarului german Olaf Scholz, a președintelui francez Emmanuel Macron și a premierului italian Mario Draghi la Kiev, Vladimir Zelenski ar fi fost rugat, după ușile închise, să accepte negocierile cu Federația Rusă.

„Daunele economice, pe care le suportă țările din cauza războiului cresc în permanență și devin tot mai greu de compensat. Creșterea economică brusc a încetinit, iar inflația atinge niveluri record”, scrie publicația, drept explicație pentru motivele îndemnului lansat către Zelenski.


Pub