(video) „Nu dictaturii homosexuale”: PCRM și Șor au organizat un flashmob la Parlament, contra marșului LGTB

Deputații PCRM și Șor au organizat un flashmob la Parlament, împotriva marșului LGTB. Pe clădirea Parlamentului au fost atârnate pancarte: „Nu dicaturii homosexuale”, „Moldova împotriva festivalului Pride”, „Nu discriminării valorilor tradiționale”.

Foto: Captură de ecran

Mitropolia Chișinăului vine cu un îndemn repetat de a anula marșul LGBT, programat pentru această duminică, la Chișinău. Într-un comunicat de presă emis de Mitropolie, se menționează că opoziția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost sprijinită și de atitudinea fermă a peste 30 de ong-uri și asociații obștești și că „nu există nici un motiv legal, moral, dar și rațional care ar determina mobilizarea și susținerea autorităților noastre publice locale a unui asemenea manifest absurd”. În context, cer Primăriei „să sisteze prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, care inundă din ce în ce mai accentuat plaiul nostru”.

Luni, Episcopul de Bălți și Fălești Marchel a îndemnat oamenii să „iasă împotriva marșului LGBT și să nu permită această invazie”.

Inițial, primarul capitalei a spus că va interzice organizarea acestui marș, iar după a anunțat că vrea să schimbe locația marșului comunității LGBT+. „Președinția - Parlamentul - Guvernul vor fi acele locații pe care le vom schimba ca homosexualii să-și realizeze parada”, a scris Ion Ceban.

Acum 2 săptămâni, Mitropolia Moldovei a cerut autorităților să anuleze festivalul Moldova Pride, care se va încheia cu Marșul solidarității organizat de comunitatea LGBT. Aceștia au invocat faptul că „parada sfidează în mod abuziv şi public valorile majorității societății noastre”, iar în context cer „să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei”.

Cea d-ea de-a 21-a ediție a Festivalului LGBTI „Moldova Pride”, inclusiv un „Marș al solidarității”, pentru promovarea și celebrarea egalității pentru toți a început pe 15 iunie și se va încheia în această duminică.


Pub