Șeful CNAM, despre problema asigurărilor în medicină: este nevoie de reformarea și modernizarea sistemului de sănătate

16 Iun. 2022, 15:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
16 Iun. 2022, 15:24 // Actual //  Lupu Eduard

Este nevoie de reformarea și modernizarea sistemului de sănătate, concentrarea eforturilor în domeniul prevenirii bolilor și promovării sănătății. Or, sectorul spitalicesc din Republica Moldova consumă în mod constant peste 50% din fondul de bază al asigurării obligatorii de asistență medicală, destinat acordării de servicii medicale, constată Ion Dodon, directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină într-un interviu pentru politicadesănătate.ro.

Potrivit lui, acest procent este cu mult peste media de 40% alocată pentru spitale în UE. De asemenea, circa 30% din totalul internărilor sunt afecţiuni care pot fi şi sunt tratate în alte ţări la nivelul asistenței primare sau în ambulatoriu, fapt ce duce la utilizarea ineficientă a unor resurse şi aşa reduse. Unele spitale folosesc diverse mecanisme, precum creşterea numărului de internări, pentru a-şi mări veniturile şi a-şi putea acoperi costurile fixe.

„Acești pacienți ar putea fi trataţi în condiții de ambulatoriu, cu cheltuieli mici, beneficiind și de un spectru larg de medicamente compensate. În Republica Moldova o problemă majoră este legată și de resursele umane ale sistemului de sănătate, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Dezechilibrul numeric este reprezentat la nivel naţional de o sub acoperire sau, în unele cazuri, chiar lipsă de personal. Totodată, există şi importante dezechilibre legate de concentrarea personalului medical în mediul urban în detrimentul celui rural”, punctează Dodon.

În opinia directorului, urmare a situației create, sistemul de sănătate din Republica Moldova nu poate răspunde în mod corespunzător la necesitățile populației de servicii de sănătate. Printre deficiențe e și absenţa unui sistem informațional integrat în domeniul de sănătate. În context, este necesară atât promovarea dosarului medical electronic al pacientului, fapt care ar elimina aspectele legate de fraudele în indicațiile de diagnostic, prescripţiile de medicamente, cât și dezvoltarea unui sistem de monitorizare a prescrierii şi eliberării de medicamente (e-rețeta). Câştigarea încrederii populaţiei în sistemul de sănătate presupune garantarea calităţii serviciului medical oferit cetățenilor și îmbunătăţirea continuă a acestuia.

Referindu-se la combaterea pandemiei COVID-19, Dodon a menționat că aceasta a influențat inclusiv planurile și activitatea CNAM. 1,7 miliarde de lei alocați anul trecut, dintre care cea mai mare parte – peste 1,2 miliarde – a fost orientată pentru tratamentul în spital al persoanelor cu noul coronavirus. Circa 63 de mii de persoane au avut nevoie de îngrijiri în spital. De tratament contra COVID-19 au beneficiat gratuit și persoanele neasigurate, ceea ce a însemnat o povară suplimentară pentru fondurile AOAM.

În context, directorul CNAM susține că deși cheltuielile publice pentru sănătate sunt în continuă creștere, totuşi, cota plăţilor de buzunar suportate de păturile sărace ale populației în cheltuielile totale în sănătate este una considerabilă. Pe parcursul mai multor ani, medicamentele folosite în condiții de ambulatoriu înregistrează cea mai mare cotă a plăţilor de buzunar în gospodăriile casnice (în medie 72% în anul 2016, OMS).

Drept prioritate a instituției, în beneficiul cetățenilor, directorul își propune extinderea listei de medicamente compensate, conform priorităților strategice de compensare stabilite de Guvern. Mă refer aici și la medicamente compensate pentru tratamentul ambulatoriu al pacienților aflați la îngrijire paliativă. O noutate este și compensarea, în premieră, a dispozitivelor medicale.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 08:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 08:20 // Actual //  Lupu Eduard

După începutul războiului din Ucraina și pierderea unor piețe energetice din Europa, Rusia și-a direcționat exporturile de petrol către alte țări, alimentând astfel mașina de război. Însă preocupările cresc în privința unei potentiale catastrofe ecologice din Marea Baltică, unde flota „fantomă” a Rusiei, compusă din tancuri petroliere vechi de decenii, reprezintă o amenințare iminentă.

Ministrul de externe al Suediei, Tobias Billstrom, a tras un semnal de alarmă, acuzând Moscova că folosește nave nepotrivite și încalcă regulile maritime internaționale. Aproximativ jumătate din petrolul rusesc transportat pe mare traversează Marea Baltică și apele daneze, iar acest lucru se întâmplă deseori sub o proprietate opacă și prin folosirea apelor internaționale pentru a evita controlul, scrie The Guardian.

Billström a solicitat noi reguli și mecanisme de aplicare pentru a preveni riscurile asociate flotei ruse, care ar putea provoca o catastrofă ecologică în regiune. Îngrijorările sunt alimentate de faptul că navele sunt vechi și adesea în stare proastă de navigație, iar consecințele unui accident sau al unei scurgeri de petrol ar fi devastatoare pentru mediul înconjurător.

Îngrijorările privind securitatea și mediu în Marea Baltică au fost discutate de miniștrii de externe din opt grupări nordice-baltice de țări pe insula Gotland acum două săptămâni. Billström a subliniat că toți ar fi afectați de o eventuală problemă majoră cauzată de flota rusă, iar ignorarea acestei probleme ar fi periculoasă.

În timp ce Rusia continuă să își consolideze prezența militară în regiune, inclusiv prin utilizarea acestei flote de petrol, comunitatea internațională se confruntă cu provocări în gestionarea acestei situații delicate. Este esențial ca statele să coopereze și să implementeze măsuri eficiente pentru a preveni o catastrofă ecologică în Marea Baltică, subliniind importanța respectării regulilor și normelor internaționale în domeniul maritim.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău